17.8 C
București
sâmbătă, 14 septembrie 2024
AcasăSocialCele două doctorițe de la Sf. Pantelimon acuzate de omor calificat cu...

Cele două doctorițe de la Sf. Pantelimon acuzate de omor calificat cu premeditare vor fi puse în libertate

Cele două doctorițe de la Secția ATI a Spitalului „Sf. Pantelimon”, acuzate de omor calificat cu premeditare în cazul morții unui pacient, vor fi eliberate după ce Curtea de Apel București a admis, marți, contestația acestora împotriva măsurii arestării preventive.

Decizia instanței este definitivă. Doctorițele de la Secția ATI a Spitalului „Sf. Pantelimon” fuseseră arestate preventiv pentru 30 de zile pe 8 august, fiind acuzate de omor calificat și tentativă de omor calificat, ambele cu premeditare.

Acestea au contestat decizia Tribunalului București, iar Curtea de Apel București a dispus eliberarea lor marți.

Motivele acuzării celor două doctorițe

Procurorii susțin că, în martie și aprilie, doctorițele au redus doza de noradrenalină, un medicament esențial pentru menținerea tensiunii arteriale, la un pacient internat la terapie intensivă, ceea ce a dus la stopul cardio-respirator al acestuia.

Potrivit anchetatorilor, medicii ar fi acționat cu intenția de a provoca decesul pacienților aflați în stare gravă, considerând că menținerea lor în viață nu mai era oportună.

Într-un incident specific din 26 martie 2024, una dintre doctorițe ar fi scăzut brusc doza de noradrenalină a unui pacient în stare foarte gravă, însă decesul a fost evitat datorită intervenției unei asistente medicale.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Papa Francisc critică ambii candidați la președinția SUA, îndemnând alegătorii catolici să aleagă „răul mai mic”

Papa Francisc a făcut declarații neobișnuit de critice la adresa ambilor candidați la președinția SUA, sugerând că aceștia au poziții „împotriva vieții”. Într-o conferință de...

Prognoză ANM pentru București: temperaturi mult mai scăzute și ploi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză specială pentru București, valabilă de sâmbătă, 14 septembrie, ora 10:00, până duminică, 15 septembrie, ora...

Armata SUA și forțele irakiene anunță eliminarea a patru lideri ai Statului Islamic în Irak

La sfârșitul lunii august, armata americană, în colaborare cu forțele de securitate irakiene, a eliminat patru lideri importanți ai grupării Statul Islamic (ISIS), inclusiv...
Ultima oră
Pe aceeași temă