27.6 C
București
miercuri, 12 august 2026
AcasăSocialPatru răniți în urma unui accident produs în zona localității Iernut, Mureș

Patru răniți în urma unui accident produs în zona localității Iernut, Mureș

Patru persoane au fost rănite, joi, într-un accident produs pe DN 15, în zona localităţii mureşene Iernut, în evenimentul rutier fiind implicate două autoturisme.

„Din primele informaţii, coliziunea s-a produs frontal, în circumstanţe ce urmează a fi stabilite cu exactitate prin cercetări, între un autoturism condus, din direcţia Iernut spre Luduş, de un bărbat de 69 de ani din municipiul Târgu Mureş şi un alt autoturism, condus din sensul opus de un bărbat de 54 de ani, din comuna Cuci”, se arată într-o informare transmisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.

Patru persoane au fost extrase de pompieri din autoturismele în care rămăseseră blocate şi au fost transportate la spital. Este vorba despre cei doi şoferi şi doi pasageri, dintre care unul a fost preluat de elicopterul SMURD trimis la faţa locului.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul, fiind deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă.

„Pe parcursul efectuării activităţilor specifice, traficul rutier în zonă a fost blocat”, au mai anunţat reprezentanţii IPJ Mureş.

Hunedoara: Accident rutier grav cu cinci răniți. Două elicoptere SMURD au intervenit

Un accident rutier între două autoturisme s-a produs, sâmbătă, în zona localităţii Şoimuş, fiind implicate opt persoane, potrivit Antena 3.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un șofer de 65 de ani, din comuna Băița, care circula pe DN76, pe sensul de mers Chișcădaga-Deva, într-o curba la stânga, a pătruns pe contrasens și a lovit un alt autoturism, care se deplasa din direcția opusă. Mașina lovită era codusă de o femeie de 39 de ani, din județul Timiș.

Potrivit IGSU, patru dintre victime sunt conştiente, cea de-a cincea fiind inconştientă. La ora transmiterii acestei ştiri Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat. Accidentul s-a produs pe drumul naţional 76, în localitatea Şoimuş, unde două autoturisme s-au ciocnit, iar primele informaţii arată că opt persoane se aflau în cele două maşini.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Avertisment rar de la şeful celui mai mare fond suveran: Fondul petrolier al Norvegiei poate dispărea

Fondul suveran norvegian administrează veniturile obţinute de stat din exploatarea petrolului şi gazelor şi le investeşte la nivel mondialNicolai Tangen, directorul general al fondului...

România, prinsă între caniculă și furtuni: trei coduri galbene emise de ANM pentru miercuri

Fenomene de instabilitate atmosferică sunt posibile local și în Transilvania și în restul OltenieiRomânia va avea parte miercuri de o vreme extrem de schimbătoare,...

Polonia critică Starlink-ul lui Musk pentru excluderea roamingului în Europa

Guvernul polonez a denunțat miercuri excluderea țării din noile reguli europene de roaming pentru accesul la internet prin serviciul Starlink al lui Elon Musk,...
Ultima oră
Pe aceeași temă