10.9 C
București
luni, 28 octombrie 2024
AcasăSocialHunedoara: Accident rutier grav cu cinci răniți. Două elicoptere SMURD au intervenit

Hunedoara: Accident rutier grav cu cinci răniți. Două elicoptere SMURD au intervenit

Un accident rutier între două autoturisme s-a produs, sâmbătă, în zona localităţii Şoimuş, fiind implicate opt persoane, potrivit Antena 3.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un șofer de 65 de ani, din comuna Băița, care circula pe DN76, pe sensul de mers Chișcădaga-Deva, într-o curba la stânga, a pătruns pe contrasens și a lovit un alt autoturism, care se deplasa din direcția opusă. Mașina lovită era codusă de o femeie de 39 de ani, din județul Timiș.

Potrivit IGSU, patru dintre victime sunt conştiente, cea de-a cincea fiind inconştientă. La ora transmiterii acestei ştiri Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat. Accidentul s-a produs pe drumul naţional 76, în localitatea Şoimuş, unde două autoturisme s-au ciocnit, iar primele informaţii arată că opt persoane se aflau în cele două maşini.

Două elicoptere au ajuns la locul accidentului


„Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie care presupune suplimentarea resurselor operative. La faţa locului, au fost alocate 1 autospecială de stingere, 1 descarcerare, 1 autospecială de transport victime multiple şi 3 ambulanţe SMURD. În sprijinul echipajelor de intervenţie, la caz au fost trimise şi 3 ambulanţe aparţinând serviciului judeţean de ambulanţă”, transmite IGSU.

De asemenea, la faţa locului a fost trimis şi un elicopter SMURD, precizează sursa citată. La locul producerii evenimentului, a ajuns si al 2-lea elicopter SMURD.

FOTO. Un tânăr a murit și mai mulți copii au fost răniți, într-un accident între un autocar și un autoturism. Planul roșu, activat

Autorităţile din Vâlcea au activat, în această dimineaţă, Planul roşu după ce un autocar plin cu copii s-a izbit de un autoturism, răsturnându-se pe DN 67, în localitatea Tomşani, în urma accidentului o persoană decedând, iar mai mulţi copii fiind transportaţi la spital, pentru îngrijiri medicale.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, la locul accidentului intervin mai multe autospeciale şi ambulanţe. Persoana decedată, un tânăr de 22 de ani din localitatea Copăceni, care conducea autoturismul, a fost găsită iniţial încarcerată.



Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Adolescent de 15 ani mort într-un accident pe un drum din județul Dolj

Un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața duminică după-amiază într-un accident tragic pe drumul județean 561 B, la intrarea în satul Zăval, județul...
Ultima oră
Pe aceeași temă