11.5 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMinistrul Apărării, întâlnire cu șeful Biroului Securității Naționale din Polonia

Ministrul Apărării, întâlnire cu șeful Biroului Securității Naționale din Polonia

Cei doi oficiali au avut o discuție punctuală cu privire la stadiul actual al cooperării bilaterale și la perspectivele de dezvoltare a acesteia în contextul bunelor relații existente între România și Polonia, în cadrul oferit de Parteneriatul Strategic dintre cele două țări. De asemenea, au fost discutate subiecte aflate pe agenda NATO și UE, în vederea armonizării pozițiilor celor două țări.

Întrevederea de astăzi a reprezentat o bună oportunitate pentru abordarea aspectelor privind consolidarea securității pe flancul estic al Alianței, în contextul unui mediu de securitate din ce în ce mai instabil și imprevizibil.

La activitate a participat și secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru.

Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă