Drumul expres, aflat între Prelungirea Ghencea și bulevardul Timișoara, este ”pe ultima sută de metri”, spune primarul sectorului 6
Edilul Ciprian Ciucu a anunțat pe un cont de socializare, că drumul expres este aproape finalizat și că ar putea fi inaugurat în august sau septembrie.
Va fi cel mai așteptat bulevard din Capitală, care va face legătura între Prelungirea Ghencea și Bulevardul Timișoara, este de părere primarul Ciucu.
L-am luat de la Primăria Generală pentru a civiliza zona și a dezvolta infrastructura din Sectorul 6. Era o stradă îngustă din pământ, plină de gropi și noroaie, la fiecare ploaie. Un coșmar!
Ciprian Ciucu, primar sectorul 6
Cei 1,5 km, între Prelungirea Ghencea și Bd.Timișoara, vor prelua din presiunea traficului din ce în ce mai dificil, spune primarul.
„Ce promit, fac! Atâta timp cât ține de mine.”, a mai scris Ciprian Ciucu pe Facebook.
Potrivit Primăriei Sectorului 6, valoarea totală a contractului este de 20.543.714 lei, cu TVA, iar execuția propriu-zisă a lucrărilor a fost fixată la 12 luni.