-0 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSportFotbalCristi Chivu s-a despărțit de Inter Milano: „Gata, acum mergem înainte”. Ce...

Cristi Chivu s-a despărțit de Inter Milano: „Gata, acum mergem înainte”. Ce formație ar urma să antreneze

Fostul internaţional român Cristian Chivu s-a despărțit de Inter Milano, formație la care a antrenat în ultimii șase ani la grupele de juniori, și este așteptat să o preia pe Pescara, care în acest moment evoluează în Serie C.

„Am început cu (echipa) Under-14, cei din 2005 (…). Aş spune că aici se încheie parcursul meu la Inter. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care mi-au permis să fac acest lucru şi celor trei grupuri fantastice de băieţi cu care am avut norocul să lucrez. Gata, acum mergem înainte”, a spus Chivu după ce echipa pe care o pregătea, Inter Primavera, a pierdut în semifinalele campionatului Italiei.

În privinţa viitorului său, Chivu nu a oferit prea multe detalii. „Ideile nu lipsesc şi nici oportunităţile. Acum voi lua câteva zile de pauză, au fost şase ani fantastici, în care am pus suflet şi toate cunoştinţele pe care le aveam. Am încercat să transmit ceva şi în acelaşi timp am învăţat multe de la aceşti băieţi minunaţi”, a mai spus Chivu, citat de portalul FC Inter News.

Chivu a jucat pentru Inter între 2007 şi 2014, câştigând tripla campionat, Cupa Italiei, Liga Campionilor în 2010, sub comanda lui Jose Mourinho.

În 2018, fostul fundaş al naţionalei României a revenit ca antrenor la club, pregătind pe rând echipele U14, U17, U18, U19.

De-a lungul carierei, Chivu a evoluat pentru CSM Reşiţa, Universitatea Craiova, Ajax Amsterdam, AS Roma și Inter Milano.

Conform presei din Italia, Cristi Chivu ar urma să o preia pe Pescara, grupare din Serie C, care are ca obiectiv promovarea în Serie B.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Consultări cruciale pentru formarea Guvernului: Marcel Ciolacu, favorit pentru funcția de premier

Președintele României se întâlnește astăzi cu partidele politice pentru a desemna noul premier Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, consultările pentru desemnarea noului premier vor...

Klaus Iohannis, după consultările cu partidele: „Negocierile pentru formarea Guvernului sunt aproape finalizate”

Președintele Klaus Iohannis a susținut, duminică, o declarație de presă la Palatul Cotroceni, în urma consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare, în cadrul...

Ministrul german al Apărării: Armata trebuie să fie pregătită pentru război

Ministrul Apărării din Germania, Boris Pistorius, a declarat că armata germană trebuie să fie pregătită pentru un eventual conflict militar, subliniind necesitatea creșterii cheltuielilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă