14.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSocialTânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea,...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă după ce trupul acestuia a fost observat, miercuri, de un pompier militar care se afla în timpul liber şi s-a întâlnit cu fratele victimei în zona lacului, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, conform agerpres.ro.

La solicitarea fratelui victimei, pompierul s-a deplasat în locul unde s-a presupus că s-a înecat bărbatul, pentru a verifica dacă apa a scos corpul la suprafaţă. Acolo au văzut trupul victimei, după care au sunat la numărul unic de urgenţă 112.

“În urma apelului telefonic, două echipaje de pompieri, din Hunedoara şi Toteşti, s-au deplasat cu o barcă şi cu o autospecială de intervenţie, iar după scoaterea la mal a corpului bărbatului înecat au fost anunţate atât poliţia cât şi Serviciul de Medicină Legală”, a precizat sursa citată.

Tânărul de 23 de ani, din Haţeg, a fost dat dispărut duminică, 14 aprilie. În operaţiunile de căutare, care s-au derulat trei zile la rând, a fost utilizat şi un detector care utilizează inteligenţa artificială. La activităţile de căutare au luat parte scafandri din structurile Salvamont-Salvaspeo din judeţele Hunedoara, Gorj, Mureş şi Harghita şi pompieri militari din cadrul ISU Hunedoara.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

Evenimente de Noaptea Muzeelor

Evenimentul Noaptea Muzeelor, aflat la a XX-a ediţie, se va desfăşura în România pe tot parcursul zilei de astăzi.La eveniment şi-au anunţat participarea muzee,...
Ultima oră
Pe aceeași temă