16.4 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoRomânia va găzdui Comandamentul Regional de Operații Speciale

România va găzdui Comandamentul Regional de Operații Speciale

La solicitarea președintelui Klaus Iohannis, Parlamentul a aprobat înființarea, pe teritoriul României, a Comandamentului Regional de Componentă de Operaţii Speciale (Regional Special Operations Component Command, HQR-SOCC).

Parlamentul României a luat această decizie în ședința comună a celor două Camere, din data de 28 noiembrie 2023.

Noua structură militară va avea sediul în garnizoana Târgu Mureș. Acest Comandament Regional va avea atribuții în zona Mării Negre, conform mandatului încredințat de conducerea NATO.

“Modul de organizare şi funcţionare a Comandamentului se stabileşte în plan bilateral între România şi Bulgaria, prin înţelegeri tehnice. Fondurile necesare contribuţiei României la constituirea Comandamentului Regional de Componentă de Operaţii Speciale se asigură din bugetul Ministerului Apărării Naţionale”, indică hotărârea aprobată de Parlamentul României.

Inițial, România își asumă rolul de națiune lider. Apoi, rolul de lider va fi transferat Bulgariei. Nu există însă un moment clar în care Bulgaria va prelua comanda, acest lucru urmând a fi posibil în momentul în care Bulgaria “va îndeplini standardele NATO”, precizează scrisoarea trimisă Parlamentului României de președintele Iohannis.

Capacitatea operațională completă a Comandamentului va fi atinsă până la finalul anului 2024. Și alte state NATO ar putea adera, alături de România și Bulgaria, la această inițiativă.

În România, principalul rol cu privire la funcționarea acestui Comandament Regional va reveni Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale, condus de generalul de brigadă Claudiu Dobocan.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un bebeluș de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat cu un avion SMURD de la Timișoara la București

Un bebeluş în vârstă de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat, marţi seară, de la Timişoara la Bucureşti cu un avion...

Cum alegi un Volvo XC 60 de vânzare, în leasing, de la o agenție cu experiență

Experiența de cumpărare a unei noi mașini poate fi foarte interesantă, deoarece oferte sunt pretutindeni. Piața de profil este suprasaturată de oferte și...

Alianța Dreapta Unită – hoțul de voturi liberale

Oricât ar încerca să pară altceva, USR e un partid toxic pentru România. Fără ideologie și fără doctrină, e o mișcare care se poziționează...
Ultima oră
Pe aceeași temă