15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCluj: Două persoane au intrat într-o sală de jocuri şi au furat...

Cluj: Două persoane au intrat într-o sală de jocuri şi au furat 7.000 de lei

”Poliţiştii de investigaţii criminale desfăşoară cercetări pentru identificarea şi depistarea unor persoane care, în cursul dimineţii, au pătruns într-o sală de jocuri de pe raza municipiului Cluj-Napoca şi, sub ameninţarea casierei, au reuşit să sustragă circa 7.000 de lei”, a transmis, miercuri, Poliţia Judeţeană Cluj.

Sursa citată a precizat că nicio persoană nu a fost rănită.

Persoanele necunoscute au folosit pentru ameninţare un cuţit şi un pistol, despre care nu se ştie în acest moment dacă este sau nu real sau de jucărie.

”În cauză a fost înregistrat un dosar penal privind comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de Codul Penal”, au mai transmis poliţiştii.

Aceştia au explicat că există şi imagini de pe camerele de supraveghere, acestea însă nu vor fi făcute publice deocamdată.

Cele mai citite

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...

Sub-ocuparea, noul șomaj

În 2023, aproape 100.000 de români erau „sub-ocupați". Intră în această categorie persoane disponibile să lucreze mai multe ore decât o cere locul de muncă...
Ultima oră
Pe aceeași temă