14.9 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSocialO femeie din Galați a sărit dintr-o mașină în mers în care...

O femeie din Galați a sărit dintr-o mașină în mers în care era ținută cu forța de soțul ei

O femeie dintr-o localitate din judeţul Galaţi a sărit dintr-o maşină aflată în mers, condusă de soţul său, care a lovit-o şi a ţinut-o cu forţa în autoturism, potrivit agerpres.ro.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţiile de lipsire de libertate în mod ilegal, ameninţare şi violenţă în familie.

Poliţiştii din comuna gălăţeană Bălăbăneşti au fost sesizaţi (pe 19 octombrie) de o femeie din localitate despre faptul că soţul ei ar fi venit la domiciliul mamei sale, din satul Ciureştii noi. Femeia ar fi urcat în autoturismul soţului pentru a discuta cu acesta, însă între cei doi ar fi izbucnit un conflict, ulterior soţul lovind-o de mai multe ori.

“Femeia l-ar fi rugat pe bărbat să oprească autoturismul, dar acesta ar fi refuzat, astfel că ea ar fi deschis portiera dreapta faţă şi ar fi sărit din mers. Bărbatul ar fi oprit autoturismul, ar fi mers după soţia sa, pe care ar fi condus-o cu forţa la maşină. Ulterior, după o perioadă de timp, bărbatul ar fi lăsat-o pe aceasta la domiciliul mamei sale. În urma cercetărilor efectuate a reieşit faptul că, anterior, bărbatul ar mai fi ameninţat-o pe soţia sa, fapt ce i-ar fi creat acesteia o stare de temere”, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de IPJ Galaţi.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare, violenţă în familie şi lipsire de libertate, în cauză fiind emis şi un ordin de protecţie provizoriu.

Vineri bărbatul a fost reţinut, iar sâmbătă este prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, în vederea dispunerii de măsuri legale.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat

Sportivul român Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat pe o perioadă de 17 luni de Tribunalul Antidoping al...

Reuniunea partidelor de extremă dreapta de la Madrid: 9 iunie o zi de eliberare și de speranță

Javier Milei, Giorgia Meloni și Marine Le Pen au participat duminica trecută la reuniunea liderilor de extremă dreapta din europa care a avut loc...

Israelul face un abuz grav asupra Associated Press: i-a închis transmisiunea în direct a acesteia pe tema evenimentelor din Fâşia Gaza

Associated Press a anunţat că oficiali israelieni au confiscat o cameră video şi echipament de emisie aparţinând agenţiei de presă şi au închis transmisiunea...
Ultima oră
Pe aceeași temă