12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiMeleşcanu, de ziua Europei: Este datoria noastră să decidem viitorul

Meleşcanu, de ziua Europei: Este datoria noastră să decidem viitorul

”În urmă cu 69 de ani, Robert Schuman (fost ministru francez de externe – n.r.), vorbind despre Europa şi despre ceea ce avea sa devina Uniunea Europeană, sublinia importanţa solidarităţii reale ca fiind esenţială pentru Europa unită. Această solidaritate, sigur, încercată în ultimii ani, trebuie să rămână principiul de bază al eforturilor noastre, mai ales astăzi, când decidem împreună cum va arăta Europa de mâine, este una din priorităţi. Sigur, istoria ne oferă lecţii care odată descifrate, ne ajută să înţelegem mai bine mizele viitorului. Acum că derapajele populiste, dezinformarea, discursul bazat pe ură şi xenofobia contaminează societăţile, avem cu toţii o responsabilitate faţă de noi înşine şi faţă de cei care vin după noi. Este datoria noastră să decidem viitorul. Subliniez, este o datorie nu o opţiune”, spune Meleşcanu.

Ministrul român de Externe afirmă că nu avem voie să ignorăm lecţiile celor care au pus bazele Uniunii Europene.

”Cei aproape 70 de ani de Europă unită ne-au arătat în mod constant că unitatea, solidaritatea, coeziunea oferă soluţii trainice. Nu avem voie să ignorăm aceste lecţii, de aceea astăzi vă îndemn să sărbătorim împreună nu doar Europa, ci tot ce oferă ea: pace, unitate în diversitate, coeziune, solidaritate şi toleranţă. Îmi doresc ca viitorul nostru să fie unul comun pe care îl construim împreună, de la idee, la realitate. Astăzi trebuie să ne amintim de Europa aşa cum o vedea Jean Monet, o Europă care nu coalizează state ci uneşte oameni”, a mai spus Meleşcanu în mesajul său transmis cu prilejul aniversării Zilei Europei.

Cele mai citite

VIDEO. Madeira, insula “la modă” în 2024. În martie s-a atins un nou număr maxim de pasageri

Madeira este un arhipelag portughez din Atlanticul de Nord, aflat la vest de Maroc. În ultimii doi ani, insula este "asaltată" de turiști, dat...

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...

Reporteri fără Frontiere: Peisajul mediatic din România, lipsa transparenței și trusturi media care propagă dezinformări

România se mândrește cu un peisaj mediatic divers și relativ pluralist, oferind un teren fertil pentru investigații de interes public puternice. Cu toate acestea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă