19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiŞapte copii, transportaţi la spital; se bănuieşte că s-au intoxicat cu energizante

Şapte copii, transportaţi la spital; se bănuieşte că s-au intoxicat cu energizante

Gabriel Covăsneanu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţe Iaşi, a declarat că a fost primit un apel telefonic la serviciul de urgenţă 112, prin care se anunţa că şapte copii din Vlădeni s-ar fi intoxicat cu energizante, conform AGERPRES.

“Copiii erau energici şi agitaţi, dar conştienţi. S-a intervenit cu autospeciala pentru victime multiple, care a fost însoţită de doi subofiţeri şi un medic. Iniţial, copiii au fost duşi la dispensarul din sat iar de acolo au fost preluaţi pentru a fi duşi la spital”, a precizat Gabriel Covăsneanu.

Potrivit primarului comunei Vlădeni, Cătălin Brânzanu, toţi cei şapte copii provin dintr-o singură familie. Mama fiind internată în spital din cauza unei pneumonii, copiii ar fi fost lăsaţi în grija unei rude.

“Cred că unul dintre ei a furat din magazin un bax de energizante. Pe noi ne-a anunţat de la magazin iar grija noastră a fost ca nu cumva să fi consumat acele doze. Atunci când asistentul social şi viceprimarul au mers la ei, nu au găsit baxul, aşa că i-am dus pe toţi la dispensarul din sat. Niciunul nu se simte rău, dar sunt duşi preventiv la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iaşi, pentru ca nu cumva să apară ceva în toiul nopţii”, a declarat primarul comunei Vlădeni.

Cele mai citite

Nicolae Ciucă comentează declarația lui Ciolacu. Premierul a susținut că Buzăul nu este în Moldova

La sediul Biroului Electoral Municipal, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre comentariile premierului Marcel Ciolacu privind locația Buzăului și aluzia sa la un posibil...

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele...

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...
Ultima oră
Pe aceeași temă