1.4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSocialEvenimentFurtunile au făcut ravagii în mai multe județe din țară

Furtunile au făcut ravagii în mai multe județe din țară

Furtuna a făcut ravagii în Bihor și Cluj, în această după amiază, iar vântul care a atins chiar și 100 de km/h a smuls acoperișuri, copaci și țiglele de pe case.

„Pompierii de la Detaşamentul Dej intervin în aceste momente pe strada Regina Maria din Dej, unde s-a raportat un copac căzut. Echipajele dejene se află simultan şi pe strada 1 Mai, pentru a degaja un arbore. În localitatea Buza se vor deplasa pompierii de la Punctul de Lucru Mociu, unde un acoperiş a căzut într-o curte. O persoană a suferit atac de panică, astfel că forţele vor fi însoţite de o ambulanţă SMURD. Pe de altă parte, pompierii de la Detaşamentul Huedin au fost solicitaţi pentru a degaja un arbore în localitatea Morlaca”, precizează ISU.

Pompierii mai intervin în Cluj-Napoca, în apropiere de Piaţa Abator dar şi în localitatea Jucu, pentru a degaja arbori căzuţi. 

De asemenea, furtuna a făcut pagube însemnate și în Oradea, Salonta, Marghita şi Aleşd, localităţi în care se efectuează zeci de misiuni ale pompierilor militari bihoreni care intervin în sprijinul populaţiei afectate de fenomenele meteorologice periculoase.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bihor, Camelia Roşca, pompierii militari din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea, Detaşamentului Salonta, Detaşamentului Marghita şi Staţiei Aleşd intervin cu autospecialele, echipamentele şi accesoriile din dotare pentru înlăturarea efectelor furtunilor manifestate în judeţ.

Pompierii Detaşamentului 1 şi 2 Oradea acţionează pe raza întregului municipiu, unde vântul puternic a desprins acoperişurile mai multor imobile şi a doborât mai mulţi copaci pe carosabil şi autoturisme. Traficul a fost blocat pe mai multe artere ale oraşului. Pe bulevardul Decebal, un acoperiş din tablă a fost aruncat de vânt pe liniile de tramvai.

Pe strada Iuliu Maniu, un arbore rupt a căzut pe un autoturism, blocând circulaţia spre centrul oraşului. Balconul unui bloc de lângă Piaţa Decebal a fost smuls şi doborât pe trotuar.

În Oradea, pompierii militari paramedici din cadrul Detaşamentului 2 Oradea au acordat îngrijirile necesare unei persoane rănite în urma spargerii unei ferestre, transportând-o ulterior la spital.

În parcuri şi pe malul Crişului Repede, mulţi copaci au fost rupţi. În multe locuri pot fi văzute pe jos resturi de acoperişuri din ţiglă şi bucăţi din panouri izolante de construcţii.

Pompierii Detaşamentului Salonta au degajat zeci de copaci care blocau traficul pe DN 79, între localităţile Mădăraş şi Salonta, urmând să intervină pentru înlăturarea copacilor căzuţi pe mai multe străzi din Salonta.

În județul Alba, o şură a fost lovită de fulger, arzând în întregime, iar mai mulţi copaci au fost doborâţi de vânt.

Astfel, o şură a ars în întregime după ce a fost lovită de un fulger, în localitatea Arieşeni, iar un copac a fost doborât de vânt pe o altă anexă gospodărească, în localitatea Biharia, comuna Gârda.

Alţi copaci au căzut pe carosabil pe DN-1R, blocat temporar între Albac şi Horea, pe DN 75 Câmpeni, în zona barajului Mihoieşti, la Lunca Arieşului şi la Scărişoara, respectiv pe DJ 742 A, la Trâmpoiele- Zlatna.

În municipiul Alba Iulia, pompierii militari au intervenit pentru degajarea unui element desprins de pe acoperişul unui bloc. Nu s-au înregistrat victime.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cele mai citite

Țara din Europa care propune șapte ore suplimentare de muncă pe an fără plată

Guvernul francez, confruntat cu presiuni bugetare semnificative, a propus o măsură controversată care ar impune cetățenilor să lucreze șapte ore suplimentare pe an fără...

Educație modernă: de la biberon direct la fresh de 18 lei

La locul de joacă pentru copii, apa de la chiuvetă e nepotabilă, e potabil doar fresh-ul de portocale cu 18 lei paharul. Sau...

Țara din Europa care propune șapte ore suplimentare de muncă pe an fără plată

Guvernul francez, confruntat cu presiuni bugetare semnificative, a propus o măsură controversată care ar impune cetățenilor să lucreze șapte ore suplimentare pe an fără...
Ultima oră
Pe aceeași temă