Premierul Ungariei, Viktor Orban, a susținut, în mesajul transmis de la Băile Tușnad, că statele europene au nevoie „de o economie mondială, nu de o Uniune Europeană închisă, închistată”.
Șeful guvernului de la Budapesta s-a aflat în România pentru a participa, din nou, la lucrările taberei de vară Tusvanyos. Evenimentul s-a desfășurat în stațiunea Băile Tuşnad.
„Avem investiţii incomensurabil de mari în Ungaria şi tehnologie modernă. Suntem deja competitivi oriunde în lume, dar nouă ne trebuie o piaţă mondială, o economie mondială, nu o Uniune Europeană închisă, închistată, unde să devenim iarăşi actori în periferie. Noi vrem investiţii, vrem profit, vrem consolidarea puterii, deci deschiderea către Est este importantă”, a explicat premierul Ungariei în discursul rostit la Băile Tușnad.
Liderul de la Budapesta a precizat că, în opinia lui, în acest moment există doi poli de putere mondiali. Unul ar fi reprezentat de Statele Unite, celălalt de China. „Noi am luat act de faptul că pe cer sunt două bucăţi de Soare şi, în conformitate, cu această realitate, aşa ne configurăm politica şi economia”, a explicat șeful guvernului Ungariei.
Interesant în acest mesaj ar fi atenția pe care conducerea Ungariei o dă relațiilor cu China, practic o atenție egală cu relațiile dintre Ungaria și SUA. După cum se știe, China este acum a doua putere economică mondială, imediat după SUA. China reprezintă, astfel, principalul concurent economic al Statelor Unite. Japonia, care multă vreme a fost pe locul al doilea mondial, este acum pe locul al treilea, după SUA și China.
Înainte să ajungă la Băile Tușnad, premierul Viktor Orban a fost, la data de 19 iulie 2023, la București, unde a avut o întâlnire cu șeful Guvernului României și al PSD, Marcel Ciolacu. La întâlnirea de la București au mai participat Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte PSD și ministru al Transporturilor, precum și Kelemen Hunor, președintele UDMR. La această întâlnire s-ar fi discutat despre proiectul unui tren de mare viteză care va circula între Budapesta și București. De asemenea, Viktor Orban a subliniat că Ungaria continuă să susțină primirea României în Spațiul Schengen.
Apoi, Viktor Orban și Kelemen Hunor s-au întâlnit din nou, la Băile Tușnad.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!