10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialEducațieDeca: Peste 15.000 de persoane au renunţat la grevă. Se reiau negocierile...

Deca: Peste 15.000 de persoane au renunţat la grevă. Se reiau negocierile cu sindicatele

Ministrul Educației, Ligia Deca, a făcut declarații, marți, după întâlnire cu sindicatele, reprezentanții părinților și ai elevilor.

Potrivit sindicatelor, săptămâna trecută erau în grevă peste 170.000 de angajați din Educație.

„De la unitățile de învățământ și ca urmare a măsurilor luate de Guvernul României și ca urmare a ordonanței de urgență 53, de la 1 iunie, care prevede majorările salariale în învățământ, putem anunța că în acest moment, de la momentul ordonanței, de la momentul adoptării ordonanței și până astăzi, avem circa 15.000 de persoane care lucrează în învățământ care au renunțat la grevă, dintre care peste 10.000 sunt cadre didactice.

În acest moment avem peste 1.000 de unități de învățământ în care nicio persoană nu face grevă.

Avem județe care au în jur de 25% participare din total personal a grevă. Mă refer aici la Prahova și avem și județe în care încă participarea este destul de mare, de exemplu Hunedoara, unde este undeva la 80%.

Ceea ce pe noi ne bucură este trendul descendent.

Este clar că încet-încet, cadrele didactice revin în clase, personalul revine în școli și asta ne permite, așa cum am discutat încă de ieri, domnul secretar de stat, Sorin Ion, a discutat încă de ieri cu inspectorii școlari ca la nivelul fiecărei unități de învățământ să se poată organiza un program de recuperare în așa fel încât până la finele cursurilor, până la finele anului școlar, să putem avea atât o recuperare din punct de vedere educațional, cât și oamenii să poată să recupereze zilele pe care nu le vor avea plătite în ceea ce privește salariul pe luna mai, ca urmare a acțiunii”, a declarat Deca.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

GALERIE FOTO. Sexy-fotbalista Madelene Wright, cu biciul în mână în fața fanilor

Sexy-fotbalista Madelene Wright le-a crescut pulsul admiratorilor de pe Instagram cu cea mai recentă postare, în care și-a promovat pagina de OnlyFans cu ajutorul...

România are un stand la expoziția economică din Kazahstan

România are, în premieră, un stand la expoziția economică din Kazahstan, anunță Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România. "România, promovată în premieră la Almaty,...

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...
Ultima oră
Pe aceeași temă