15 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăInternaționalBlinken anunță că în Sudan s-a convenit asupra unei încetări a focului...

Blinken anunță că în Sudan s-a convenit asupra unei încetări a focului de trei zile la nivel naţional

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a anunţat luni că generalii rivali în conflictul din Sudan au convenit asupra unei încetări a focului de trei zile la nivel naţional în încercarea de a pune capăt violenţei, transmite AFP.

“După negocieri intense în ultimele 48 de ore, armata sudaneză şi Forţele de Sprijin Rapid (RSF) au convenit să pună în aplicare o încetare a focului la nivel naţional în vigoare la miezul nopţii de 24 aprilie (luni, ora 22:00 GMT), care se estimează să dureze 72 de ore”, a afirmat Blinken într-un comunicat, potrivit agerpres.ro.

“În această perioadă, Statele Unite se aşteaptă ca armata şi RSF să respecte pe deplin şi imediat această încetare a focului”, a adăugat el.

Blinken a făcut anunțul despre Sudan cu ocazia încetării focului timp trei zile, în speranța că noua comisie ce se va înființa va aduce pacea

Secretarul de stat Blinken a mai spus că Statele Unite lucrează cu aliaţii şi partenerii săi pentru a înfiinţa o “comisie” care va fi însărcinată cu negocierea unei încetări definitive a ostilităţilor din Sudan.

Blinken a discutat mai devreme în cursul zilei de luni cu omologul său kenyan despre conflictul din Sudan şi a intensificat comunicarea cu generalii sudanezi rivali, precum şi cu ţările din regiune şi cu Uniunea Africană.

Multe ţări desfăşoară operaţiuni de repatriere a cetăţenilor sau a personalului lor diplomatic din Sudan din cauza războiului dintre armată şi paramilitari început pe 15 aprilie.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Iohannis,mesaj de Ziua Independenței Naționale a României

Președintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj cu prilejul Zilei Independenței Naționale a României. Vă prezentăm în continuare textul mesajului, așa  cum ne-a fost...

VIDEO. Protestatarii încearcă să ia cu asalt fabrica Tesla din Germania

Protestatarii se opun extinderii fabricii producătorului american de vehicule electrice Tesla, care deschide o nouă unitate la Grueneheide, lângă Berlin. Aceștia s-au ciocnit cu...

Datorie uriașă a Primăriei Capitalei la ELCEN. Nicușor Dan spune că a scos municipalitatea din faliment, dar s-au acumulat restanțe de un miliard

Compania Municipală Termoenergetica, instituție subordonată Primăriei Capitalei, a ajuns la o datorie uriașă către Electrocentrale București (ELCEN) a transmis furnizorul de agent termic, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă