15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăDan Barna: ,,Am început să primesc telefoane foarte feng shui''

Dan Barna: ,,Am început să primesc telefoane foarte feng shui”

“După rezultatul din 26 mai, am început să primesc telefoane foarte feng shui de la personalităţi din ultimii 30 de ani din politică”, a afirmat Dan Barna la TVR1.

El nu a vrut să dea nume, dar a susţinut că a primit telefoane inclusiv de la PSD.

“Au vrut să colaborăm, să ne ajute cu nişte primari, alte lucruri”, a adăugat Dan Barna.

El a subliniat că USR are criterii de integritate clare.

“Avem filtre foarte clare, avem criterii de integritate care nu permit celor care au fost în conducerea altor partide, celor care au fost în alte partide decât după o perioadă de nişte ani, deci avem nişte criterii de integritate, bineînţeles, partea cu fără condamnări penale – sunt elemente fără de care nu discutăm. Sunt două componente, necesitatea de a creşte, pentru că suntem partide mici (…), pe de altă parte este tentaţia multora de a se lipi de acest nou star, pentru că noi avem aparenţa unui nou star al politicii româneşti. Şi atunci vin foarte mulţi cu entuziasm şi mulţi, la o verificare simplă, rezultă că au fost doi ani la PRM, trei ani la nu ştiu unde. Avem filtre şi pentru candidaţii comuni pe care îi vom avea”, a mai spus Barna.

Cele mai citite

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

Turcia nu va relua schimburile comerciale cu Israelul

Turcia a declarat că nu va relua schimburile comerciale cu Israelul, în valoare de 7 miliarde de dolari pe an, până când nu se...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă