11.5 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAre un an şi nouă luni, a căzut de la etajul al...

Are un an şi nouă luni, a căzut de la etajul al doilea şi a supravieţuit

Incidentul s-a petrecut sâmbătă, la un bloc din municipiul Motru. Copilul a căzut de la o fereastră a apartamentului în care se aflau şi părinţii săi. Acesta a fost preluat de o ambulanţă şi transportat iniţial la spitalul din localitate, cu suspiciune de fractură de bazin, după care a fost transferat la Craiova.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cum s-a produs incidentul.

„Din primele cercetări efectuate la fata locului, poliţiştii au constatat faptul că un minor de 1 an şi 9 luni, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu ambii părinţi, a căzut de la fereastra dormitorului locuinţei, situată la etajul doi al unui bloc, din municipiul Motru, suferind mai multe leziuni. Minorul a fost găsit conştient şi a fost transportat la spital cu ambulanţa”, a declarat, duminică, pentru corespondentul Mediafax, Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Cercetările se fac pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă. Şi Direcţia pentru Protecţia Copilului Gorj va face o anchetă privind condiţiile în care trăia micuţul.

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă