28.5 C
București
sâmbătă, 27 iunie 2026
AcasăȘtirile zileiTaylor Swift anunță primul turneu din ultimii cinci ani

Taylor Swift anunță primul turneu din ultimii cinci ani

Taylor Swift a anunțat că lansează un turneu pentru prima dată în ultimii cinci ani, cu mai multe concerte pe stadioanele din SUA.

Cântăreața și compozitoarea americană, în vârstă de 32 de ani, și-a lansat cel de-al 10-lea album de studio, „Midnights”, pe 21 octombrie, iar până marți popularitatea sa în creștere a făcut-o să devină prima artistă care a ocupat întregul top 10 din SUA, notează Reuters.

Turneul său din 2023 va cuprinde noul album și va fi o retrospectivă a carierei sale prolifice și pline de istorie. Într-o postare pe Instagram, Swift a spus că turneul – denumit „The Eras Tour” – va fi „o călătorie prin epocile muzicale ale carierei mele (trecut și prezent!)”.

Datele concertelor din SUA se întind din martie până în august 2023, iar spectacolele vor avea loc pe stadioane din sau în apropierea unor orașe mari precum Boston, New York, Los Angeles și Chicago.

„Abia aștept să vă văd fețele voastre superbe acolo. A trecut mult timp de când aștept”, a scris Swift.

Ultimul turneu pe stadioane al lui Swift a avut loc în 2018, pentru promovarea albumului „Reputation”. De atunci, ea a lansat noi albume de studio „Lover”, „Folklore” și „Evermore” și a reînregistrat albumele „Red” și „Fearless”, dar nu a mai susținut spectacole în timpul pandemiei COVID-19. „Folklore” a fost desemnat albumul anului la premiile Grammy în 2021.

În deschiderea turneului „The Eras Tour” vor fi prezenți artiștii Paramore, Beabadoobee, Phoebe Bridgers, Girl in Red, MUNA, Haim, Gracie Abrams, Gayle și Owenn.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Cod roșu de caniculă pentru trei sferturi din țară, inclusiv Capitala

În paralel, este în vigoare și un Cod portocaliu pentru Dobrogea și jumătatea estică a MuntenieiAdministrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o avertizare...

FMI: dolarul rămâne pivotul economiei globale, în ciuda reconfigurărilor comerciale și a presiunilor geopolitice

Băncile centrale nu au intensificat achizițiile de aur într-o manieră care să indice o reconfigurare majoră a rezervelor internaționaleEconomia globală continuă să graviteze în...

Cod roșu de caniculă pentru trei sferturi din țară, inclusiv Capitala

În paralel, este în vigoare și un Cod portocaliu pentru Dobrogea și jumătatea estică a MuntenieiAdministrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o avertizare...
Ultima oră
Pe aceeași temă