15.4 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăȘtirile zileiTaylor Swift anunță primul turneu din ultimii cinci ani

Taylor Swift anunță primul turneu din ultimii cinci ani

Taylor Swift a anunțat că lansează un turneu pentru prima dată în ultimii cinci ani, cu mai multe concerte pe stadioanele din SUA.

Cântăreața și compozitoarea americană, în vârstă de 32 de ani, și-a lansat cel de-al 10-lea album de studio, “Midnights”, pe 21 octombrie, iar până marți popularitatea sa în creștere a făcut-o să devină prima artistă care a ocupat întregul top 10 din SUA, notează Reuters.

Turneul său din 2023 va cuprinde noul album și va fi o retrospectivă a carierei sale prolifice și pline de istorie. Într-o postare pe Instagram, Swift a spus că turneul – denumit “The Eras Tour” – va fi “o călătorie prin epocile muzicale ale carierei mele (trecut și prezent!)”.

Datele concertelor din SUA se întind din martie până în august 2023, iar spectacolele vor avea loc pe stadioane din sau în apropierea unor orașe mari precum Boston, New York, Los Angeles și Chicago.

“Abia aștept să vă văd fețele voastre superbe acolo. A trecut mult timp de când aștept”, a scris Swift.

Ultimul turneu pe stadioane al lui Swift a avut loc în 2018, pentru promovarea albumului “Reputation”. De atunci, ea a lansat noi albume de studio “Lover”, “Folklore” și “Evermore” și a reînregistrat albumele “Red” și “Fearless”, dar nu a mai susținut spectacole în timpul pandemiei COVID-19. “Folklore” a fost desemnat albumul anului la premiile Grammy în 2021.

În deschiderea turneului “The Eras Tour” vor fi prezenți artiștii Paramore, Beabadoobee, Phoebe Bridgers, Girl in Red, MUNA, Haim, Gracie Abrams, Gayle și Owenn.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Securizează fiecare încăpere cu priza cu întrerupător aplicată, de la sercomelectric.ro

Nu doar sistemele de securitate sporesc siguranța unei clădiri, ci și sistemul electric este cel care face diferența. Este bine ca acesta să fie...

Ciolacu: România va avea cea mai mare creştere economică din Europa în 2024

România va avea "cea mai mare" creştere economică din Europa anul acesta, bazată pe investiţii şi nu pe consum, a declarat, marţi, prim-ministrul Marcel...

Ciucă și Ciolacu s-au pozat alături de patriarhul Daniel, la capela din Parlament

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, liderii PNL și PSD, s-au fotografiat alături de patriarhul Daniel și au publicat aceste poze pe conturile lor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă