15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiSpitalul Judeţean de Urgenţă Deva va avea o secţie de radioterapie pentru...

Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva va avea o secţie de radioterapie pentru afecţiuni oncologice

,,Radioterapia este o metodă terapeutică importantă pentru afecţiunile oncologice. Investiţia este importantă pentru că pacienţii cu afecţiuni oncologice, la care este nevoie de această metodă terapeutică, trebuie să se deplaseze la alte spitale sau clinici universitare unde ajung să fie trataţi şi noaptea. În acest an am identificat locaţia, se va executa proiectul şi fundaţia, urmând ca investiţia mare, echipamentul de radioterapie, să ajungă prin Ministerul Sănătăţii”, a declarat dr. Ioan Demeter, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva, conform Agerpres.

Noua secție va fi construit pe două nivele: demisol şi parter. În clădire vor fi amenajate saloane, cabinet de consultaţii, sală de radioterapie, simulator, camere tehnice şi grupuri sanitare. De asemenea, sunt prevăzute două lifturi, unul fiind dimensionat pentru transportul pacienţilor.

Potrivit conducerii CJ Hunedoara, Mircea Bobora, investițiile de la SJU Deva ,,atestă grija pentru ceea ce înseamnă sănătatea populaţiei’’.

,,Aceste investiţii atestă grija pentru ceea ce înseamnă sănătatea populaţiei. Consiliul Județean Hunedoara se implică, şi demonstrăm acest lucru, în susţinerea financiară a investiţiilor care sunt necesare pentru ca serviciile medicale să fie îmbunătăţite continuu”, a afirmat preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora.

Valoarea estimată investiţiei este de 7,1 milioane de lei, suma fiind asigurată din bugetul Consiliului Județean Hunedoara.

Echipamentele necesare pentru radioterapie vor ajunge în dotarea SJU Deva printr-un program naţional derulat de Guvernul României prin Ministerul Sănătăţii.

Cele mai citite

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...
Ultima oră
Pe aceeași temă