Olena Zelenski, prima doamnă a Ucrainei, a avut un shooting și un make-up profesionist pentru pictorialul din publicația destinată vedetelor, “Vogue.” Mesajul ei e același cu al soțului, Volodimir, care a apărut recent și pe coperta revistei “Time”: “Vrem arme!” Inevitabil, cititorii mi-au semnalat discrepanța de atitudine de pe front cu cea a Reginei Maria, căreia poporul român i-a spus “Mama răniților.”
Pentru ședința foto de la Kiev, publicația de modă „Vogue” a angajat-o pe faimoasa Annie Leibovitz, cel mai costisitor fotograf de portrete din lume. Redacția a trimis în capitala Ucrainei o puternică echipă de producție.
Mult discutata sa fotografie printre dărâmături, alături de două luptătoare, o prezintă îmbrăcată într-un pardesiu bleumarin haute couture, proaspăt scos din dulap. De altfel, jurnaliștii au remarcat ținuta bărbătească, cămașă albă și pantalonii negri, dintr-una din zilele producției publicitare. În alta, nasturii ruginii, “asemenea culorilor tancurilor rusești sechestrate de armata ucraineană,” comparația fiind a jurnaliștilor americani.
Dar să citim ce i-a impresionat pe jurnaliștii tocmiți pentru această acțiune: “În cele două conversații ale noastre de la Kiev, Zelenska (așa îi place să i se spună n.a.) a fost directă, demnă, elegantă, un promotor subtil al designerilor ucraineni. Într-o zi, ea a purtat o bluză de mătase de culoare ocru, cu o fundă de catifea neagră legată la gât și o fustă închisă la jumătatea gambei, având părul blond cenușiu strâns într-un coc fără agrafe. A doua zi, a apărut în blugi largi, adidași albi cu talpa groasă (moda zilei), cu benzi galbene și albastre. A sosit cu părul despletit, purtând un tricou de culoare ruginie, aceeași nuanță ruginită ca și tancurile rusești arse, pe care le-am văzut pierdute la marginea drumului dinte Irpin și Bucea, suburbiile Kievului, unde Ucraina i-a învins pe ruși,” scriu reporterii Vogue.
Am lăsat timpul să coclească elogiile și să urmăresc în liniște comentariile. Unii consideră apariția Olenei drept de prost gust. Alte voci, corecte politic, vin să confirme identitatea războinică și să justifice proba de glamourizare a războiului.
Nu întâmplător, producătorii “Vogue” au asociat atributul eroic personajului.
Pentru ca narativul să fie captatio benevolentiae, încă din prima frază a reportajului de câteva zeci de pagini (numărul revistei va avea doar în luna octombrie pe copertă povestea eroinei de la Kiev, acum s-a făcut doar teasing-ul) se spune că pentru o primă doamnă nu există scenarii pe timp de război, “Olena și-l scrie pe al ei.”
Relatările despre cafenele din Kiev și liniile de modă au pierdut, în marea lor grabă de a colora emoționalul,firul dur al războiului, pentru a pune în contrast personajul, atât de tăcut și de insignifiant de până acum, cu ce știam.
Soțul eroinei ne ia peste picior. ”Ce criză?”
Emoțiile par caricaturale, din unghiul de vedere al celor care resimt proba de foc a războiului în propriul buzunar. Volodimir, soțul eroinei, chiar a luat peste picior dramele occidentalilor: “Ce criză energetică? Care prețuri mărite la carburanți? Ce COVID-19? Veniți să vedeți dramele în Ucraina!”
Momentul culminant al epopeei nu este doar romantismul pus în coajă mediatică din focul frontului, când Olena și Volodimir se strâng în brațe, de parcă ar fi Leonardo di Caprio pe Titanic, ci acela în care Olena, fosta studentă la Arhitectură (meserie pe care a abandonat-o pentru a se dedica scriptului de scenarii comice), vorbește despre ședințele ei de terapie cognitiv-emoțională din spatele frontului.
Psihoterapeută de război
Din narativul “Vogue” înțelegem că e o femeie dedicată familiei, care se mai și joacă pe computer cu copiii ei, dar de unde priceperea pentru sufletul oamenilor, asta nu ni se spune. În momentul în care ni s-a transmis că eroina rezolvă disonanța cognitivă a ucrainienilor rămași în țară, ne-am dat seama de făcătura cât casa. Păi, psihologia nu e arta iscusinței de a meșteri vorbe, ci de-a citi spiritul și de-a asculta durerile inimii.
Annie Leibovitz a încercat să scoată sufletul Olenei pe față, dar n-a reușit. Fie din absența sa, fie din aroganța Primei Doamne.
citește și: Neomarxiștii au stârnit jihadul împotriva lui Viktor Orbán
Dar și Regina Maria a fost pe front. În primul război mondial, s-a îngrijit de rănile soldaților. A intrat chiar și într-o leprozerie, în ciuda recomandărilor medicilor săi.
Regina României a iubit oamenii. Și oamenii i-au răspuns prin iubire. Din fotografia Olenei de lângă zidul distrus, se distinge detașarea personajului față de celelalte femei, în echipament de luptă. Solitudine sau lipsă de solicitudine?
Regina Maria n-a angajat cei mai celebri fotografi ai lumii, pentru a o imortaliza în genunchi, făcându-și creștina cruce.
Pe timpul ei, nu exista vreo regină mai vânată de media internațională. Vizița sa la Paris, din timpul Conferinței de Pace (1919), a fost un triumf. Ca să nu vorbim despre călătoria istorică, din SUA anilor 1926.
Regina Maria n-a trebuit să mimeze vreun rol de suverană. Și-a coborât de prea multe ori măreția, îngenunchind să panseze răni.
Privind revista “Vogue” și imensa propagandă a războiului, iată, devenit glamour, poți face diferența dintre natural și fabricat, între ființă și neființă, între crispare și manipulare.
Nu vă temeți! Poveștile au tâlcul lor, dar și sfârșitul lor e de poveste.
P.S. La originea sa, „glamour” a fost o vrajă ocultă folosită la vechii scoțieni pentru a face pe cineva să privească alfel lucrurile.
Vocile lumii
Regina Maria
“Am lăsat drumul şi am intrat în tranşee, un întreg labirint de tranşee, alunecoase, prin care ne era greu să înaintăm, cu multe suişuri şi coborâşuri”. „Soldaţii au fost uimiţi şi încântaţi să mă vadă […], m-au primit cu cea mai adâncă şi sinceră bucurie”, mărturisea Regina Maria în jurnalul său. (Maria, Regina României, Jurnal de război. 1917-1918, Editura Humanitas, București, 2015, p. 243.)
