Specialiști seculari în decalaje și defazaje istorice, noi, românii avem ocazia să ne sincronizăm în sfârșit cu Occidentul, în tot ce înseamnă declinul omenesc al acestuia. De la obsesia pentru puzderia de noutăți inutile văzute ca semn de progres, la abandonul zonelor agricole, totul ne arată gata de armonizare cu liniile neomarxismului globalist. Așa cum unii se simt superiori că fac treceri nesemnificative de la un model electronic la altul, tot așa va veni vremea când, aidoma unor suedezi avangardișți, vor accepta să fie cipați pentru a efectua plăți sau a deschide ușile de la casă. Se vor uita de sus la cei care-și vor căuta cheile sau care se vor întreba odată ajunși în stradă, dacă au uitat sau nu să închidă ușa de la casă. Saltul istoric de la cheia la gât la cipul în organism va fi celebrat cu toți senzorii ascunși sub pori. Nu va mai conta că ne vom pierde libertatea, dependența față de confort și comoditatea sunt atât de mari, încât ”omul conjunctural” e dispus să renunțe cu glorie la demnitatea sa umană, dându-și aere de robot suprauman care deschide uși, pușcând din degete. Dacă pe partea tehnologică ne aliniem perfect, cu toate consecințele de rigoare, 42% dintre elevi analfabeți funcțional, în relația cu natura suntem chiar avangardiști.
Spre deosebire de alții, pădurea norvegiană a intrat abia acum la defrișat pentru a instala câmpuri eoliene. Din nou aceeași luptă cu natura pentru a instaura politici ecologice radicale. La fel ca și-n cazul vitelor care trebuie căsăpite pe motiv de poluare. O altă tendință opusă, care într-un prim sens vine în favoarea naturii, este aceea de a milita pentru resălbăticire. Atâta doar că această politică extremisto – ecologistă e una în defavoarea agriculturii și implicit a surselor alimentare naturale pentru om. După cum lesne se poate observa, chiar și când sunt contradictorii ca abordare, curentele progresiste ajung să aibă același numitor comun, îndepărtarea omului de natură și închiderea lui într-un lagăr tehnologic. În ceea ce ne privește pe, noi, românii, putem spune că ne-am instalat din timp pe această direcție. Am și defrișat cât am putut, prin urmare se pot instala câmpurile eoliene, dar am și abandonat terenurile agricole care se reîmpăduresc în devălmășie. Indiferent dacă aceste două tendințe vor conviețui sau una dintre ele va deveni dominantă, noi suntem pregătiți în ambele variante.
Priveliștea bucolică pe care o oferim este un amestec de restaurare a ancestralului, ciuntită pe alocuri de defrișările ilegale. Probabil că mai la începuturile istoriei noastre, pe aceste meleaguri sau în vremuri de calamităţi prelungite, invazii şi războaie, câmpiile patriei au fost acoperite de lanuri de bălării, ca şi acum. Speciile de buruieni, cu un colorit agresiv şi sălbatic, sufocă nu numai câmpia, dar năpădesc şi drumurile, satele şi cătunele îmbătrânite şi tot mai părăsite, ori de către bătrâni, ori de urmaşii plecaţi să muncească pe plantaţii străine.
Lanurile de bălării ștrangulează şoselele naţionale şi se urcă pe traversele şi şinele îmbătrânite. Un pustiu de western te înconjoară. Adevăratele păduri au fost tăiate şi vândute pe nimic străinilor, iar în locul lor are loc o reîmpădurire naturală, lăstărişuri ce sunt adevărate paradisuri pentru sălbăticiuni. O paragină generalizată sufocată de gunoaie, aceasta este senzaţia pe care ţi-o provoacă tot ce ne înconjoară. Solul românesc se odihneşte, iar alimentele se scumpesc. Preţurile alimentelor cresc vertiginos, din pricina culturilor de bio-combustibili, iar pământul românesc se deşertifică fără să mai producă nimic. Să ai un asemenea sol fertil şi să nu-l cultivi e mai mult decât o prostie, e chiar o nesimţire crasă. Agricultura românească zace în lanul de bălării cu complicitatea unui stat, care nu oferă nicio soluţie acestei crize. Bieţii ţărani îmbătrâniţi nu mai sunt în stare să-şi cultive pământul, iar fermierul român nu se poate naşte din buruienile care acoperă pământurile.
Am preferat în acești ani să atragem fonduri europene pentru problemele artificiale de căutare ale genului prin toate orificiile și să milităm pentru educația pornografică din școli, în loc să ne preocupe agricultura. Dar iată că timpul ne-a dat dreptate, am venit în întâmpinarea curentului globalist. Plătind însă totul cu prețul sărăciei. Dar ce mai contează, important e să fim niște obedienți săraci, dar tehnologizați. Un progres, ar zice unii, față de stadiile anterioare ale simplei iobăgii.
Vom contempla încătușați cu ajutorul senzorilor cum elita noastră va ocoli în continuare preocupările legate de interesul național și va rămâne profund nederanjată, spre deosebire de alte țări din Est, de faptul că nu există la nivelul de frunte al Uniunii Europene, unde doar 8% dintre înalții oficiali ai UE provin din state din Europa Centrală și de Est, deși acele state reprezintă 40% și, respectiv, 20% din populația UE.
Vocile lumii:
”Soluția mea de a învinge atacurile stângii globaliste este destul de simplă, dar necesită mult curaj. Soluția are doar doi pași: În primul rând — Nu mai uita. În al doilea rând, riposta. Nu renunța niciodată la moștenirea, istoria și faptele tale – refuză să negi cine ești cu adevărat și din ce vii. Nu trăda tot ceea ce te-a dus acolo unde ești astăzi, chiar dacă acea experiență a fost imperfectă sau greșită – învață și cunoaște lecțiile.” – Christopher J. Farrell este director de investigații și cercetare la Judicial Watch și un fost ofițer de contrainformații al armatei SUA.
