20.6 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaCât ar putea costa reconstrucţia Ucrainei

Cât ar putea costa reconstrucţia Ucrainei

Ucraina ar putea avea nevoie de o asistenţă externă de până la 1.000 de miliarde de euro pentru a repara pagubele provocate de invazia rusească, a declarat marţi Werner Hoyer, preşedintele Băncii Europene de Investiţii, potrivit bloomberg.com.

“Am avansat cifra de un trilion pentru că am văzut cifrele care sunt vehiculate în spaţiul public şi pe care le consider complet nerealiste atunci când mă uit la nivelul de distrugere din Ucraina”, a declarat Werner Hoyer la un briefing de presă organizat la Frankfurt, adăugând că “Europa va trebui să joace cel mai important rol în efortul de reconstrucţie a Ucrainei”, notează Bloomberg, citată de Agerpres.

Această evaluare vine într-un moment în care liderii UE se pregătesc să se reunească joi şi vineri la Bruxelles pentru a discuta planurile de reconstrucţie a Ucrainei, precum şi cererea sa de aderare la blocul comunitar. Comisia Europeană a propus prima dată, la mijlocul lunii mai, cel mai recent pachet de ajutor pentru a acoperi o parte din nevoile financiare ale Ucrainei, care se ridică la aproximativ cinci miliarde de euro pe lună.

BEI, braţul financiar al UE, ar putea juca un rol central în canalizarea banilor de la UE spre Ucraina. Potrivit unor surse citate anterior de Bloomberg, BEI este şi canalul preferat de guvernul german pentru miliardele de euro care ar urma să iasă din blocul comunitar.

Banca Europeană de Investiţii, cu sediul în Luxemburg, a fost constituită prin Tratatul de la Roma din 1958. Acţionarii BEI sunt statele membre ale Uniunii Europene, iar accentul principal al activităţilor de creditare ale BEI este pus pe finanţarea de proiecte ce promovează o dezvoltare regională echilibrată şi coeziunea economică şi socială într-o Uniune Europeană extinsă.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Israelienii îi cer lui Netanyahu să încheie un acord pentru eliberarea ostaticilor

Mii de israelieni au demonstrat sâmbătă la Tel Aviv pentru a cere guvernului condus de Benjamin Netanyahu să ajungă la un acord privind eliberarea...

Ce fac politicienii dați în mintea copiilor, de 1 Iunie

Ilustrație: Marian Avramescu Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie, se încadrează, anul acesta, în perioada campaniilor electorale din România pentru alegerile locale și pentru...

Real Madrid este „Regina Europei” pentru a 15-a oară. Fanii echipei madrilene au declanșat „fiesta” la Casa de Espana din București

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0...
Ultima oră
Pe aceeași temă