Armata Română primește echipament radar american de peste 500.000 de dolari, conform unei Hotărâri de Guvern aprobată în ședința din 8 iunie 2022.
Documentul aprobat de partea română se intitulează „HOTĂRÂRE DE GUVERN privind acceptarea de către statul român a donaţiei unor bunuri mobile, ca operaţiune compensatorie, din partea companiei Lockheed Martin Overseas, LLC şi darea în administrarea Ministerului Apărării Naţionale a acestor bunuri”.
Sub conducerea premierului Ciucă (fost ministru al Apărării), Executivul a adoptat actul normativ prin care statul român, prin Ministerul Apărării Naționale, acceptă donația unor bunuri mobile cu valoarea totală de piață de 564.137 USD. Donația reprezintă o operațiune compensatorie din partea companiei Lockheed Martin Overseas, LLC.
„Donația constă în echipamente și dispozitive de testare, seturi de cabluri EASAT pentru reparații, precum și pachete de sprijin logistic pentru radarele de tip TPS-79(R) pe poziția de instalare”, a anunțat Guvernul României.
Brigada 76 Cercetare, Supraveghere și Recunoaștere Moara Vlăsiei, subordonată Statului Major al Forțelor Aeriene, va îndeplini formalitățile de acceptare a donațiilor în numele statului român.
Echipament radar pentru supravegherea spațiului aerian al României
Operațiunile compensatorii se realizează conform clauzelor de offset din contractele de înzestrare militară. Radarele TPS 79, produse de Lockheed Martin, sunt în dotarea Forțelor Aeriene Române din anul 2010. În interiorul UE, procedura este ca 80 la sută din valoarea unui contract militar să aducă offset.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!