19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternațional''Reuniune de urgenţă'' a miniştrilor de Interne ai statelor UE la Helsinki

”Reuniune de urgenţă” a miniştrilor de Interne ai statelor UE la Helsinki

Dineul organizat de preşedinţia finlandeză a Consiliului UE, la iniţiativa Parisului şi Berlinului, vizează stabilirea reperelor unei “coaliţii” de ţări gata să-şi repartizeze migranţii salvaţi, fără a trebui să desfăşoare negocieri penibile în fiecare caz în parte.

Un consiliu al miniştrilor de interne ai Celor 28 era programat de ceva vreme joi la Helsinki, însă Finlanda le-a propus miniştrilor să se întâlnească încă din ajun, în cadrul unui dineu care are drept scop accelerarea discuţiilor în contextul problemei debarcărilor de migranţi.

“A devenit evident că situaţia în Mediterana cere atenţia noastră imediată”, a scris ministrul finlandez de interne Maria Ohisalo în scrisoarea de invitaţie adresată omologilor săi europeni, consultată de AFP.

Reuniunea de miercuri seară, organizată “pe baza iniţiativei foarte binevenite a Franţei şi Germaniei”, vizează stabilirea unor “aranjamente solide pentru ceea ce urmează operaţiunilor de căutare şi salvare, pentru a garanta un răspuns rapid după debarcare”, susţine ea.

Aceste acorduri “trebuie să fie bazate pe o responsabilitate împărtăşită care să implice un număr suficient de mare de state membre”, adaugă ministrul, evocând o “coaliţie a bunăvoinţei” pentru a uşura presiunea asupra ţărilor aflate în prima linie a noilor veniri.

Este o “reuniune de urgenţă”, a subliniat o sursă europeană, precizând că lista miniştrilor care au acceptat să participe nu a fost încă finalizată.

Trebuie “să ne înţelegem asupra unui mecanism până la sfârşitul anului pentru a evita o criză politică sau umanitară în timpul verii”, a adăugat această sursă.

Numărul migranţilor ajunşi pe coastele europene nu mai are nimic de a face cu cel înregistrat în timpul crizei din 2015, dar tensiunile între europeni nu au dispărut. Ţările mediteraneene solicită mai multă solidaritate din partea statelor vecine în ceea ce priveşte primirea migranţilor.

Italia, sub impulsul ministrului său de interne Matteo Salvini, a adoptat o linie dură, închizând porturile pentru navele ONG-urilor care salvează migranţi. Unele dintre ele, precum Sea-Watch la sfârşitul lui iulie la Lampedusa, au acostat cu forţa.

Cele mai citite

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...

Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți a evadat din arestul la domiciliu după ce a fost condamnat la patru ani închisoare

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu...
Ultima oră
Pe aceeași temă