17.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSănătateCazurile misterioase de hepatită au ajuns la 348 la nivel mondial. Are legătură COVID?

Cazurile misterioase de hepatită au ajuns la 348 la nivel mondial. Are legătură COVID?

Cazurile de hepatită au ajuns la 348 la nivel mondial, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care analizează acum potențialul rol pe care îl are adenovirus și infecția COVID-19, scrie Euronews.

Cazuri misterioase de boală hepatică acută care afectează în principal copiii mici i-au nedumerit pe experții în sănătate din întreaga lume în ultimele săptămâni. Ele sunt acum obiectul unei investigații active, a declarat agenția ONU, iar experții și oamenii de știință din statele naționale afectate lucrează pentru a găsi cauza.

În cadrul unei conferințe de presă, profesorul Philippa Easterbrook, din cadrul programului global al OMS pentru hepatită, a declarat reporterilor că există cel puțin 348 de cazuri probabile, iar alte 70 sunt în curs de investigare.

“Cred că este important să subliniem faptul că există doar șase țări în prezent care raportează mai mult de cinci cazuri. Toate celelalte țări au mai puțin de cinci cazuri”, a spus ea.

Majoritatea cazurilor au fost raportate în Marea Britanie, care a înregistrat “în jur de 163”, și a fost prima țară care a tras un semnal de alarmă, raportând la 5 aprilie la OMS 10 cazuri de hepatită severă în Scoția, la copii cu vârsta sub 10 ani.

Statele Unite au raportat acum și ele peste 100 de cazuri.

Care ar putea fi cauza?

Hepatita, inflamația ficatului, este adesea contractată prin intermediul virusului cu același nume, din care există cinci tipuri principale: A, B, C, D și E.

Aceste noi cazuri sunt misterioase, deoarece testele nu au arătat niciun semn al acestor tipuri de virus.

Easterbrook a declarat că, în prezent, “ipotezele principale rămân cele care implică un adenovirus, dar cred că și un rol important îl are COVID.”

Adenovirusurile pot provoca o serie de boli diferite, de la ușoare la mai grave, iar tipul 41 a fost identificat ca având o posibilă legătură cu cazurile de hepatită.

Mai multe teste sunt în curs de desfășurare pentru a determina câți pacienți au adenovirus și câți sunt sau au fost infectați cu coronavirus.

“Analizând probele de țesut și probele de ficat, niciunul dintre acestea nu prezintă niciuna dintre caracteristicile tipice la care te-ai putea aștepta în cazul unei infecții hepatice datorate adenovirusului, dar așteptăm examinări suplimentare ale biopsiilor”, a declarat Easterbrook.

Dintre cei testați în Marea Britanie, ea a spus că aproximativ 18 la sută au fost pozitivi pentru COVID-19 la un test PCR.

“Sperăm ca în cursul acestei săptămâni să existe date din Marea Britanie care să compare dacă rata de detectare a adenovirusuluila copiii cu afecțiuni hepatice diferă de cea a altor copii spitalizați. Acest lucru va demonstra dacă adeno este o infecție accidentală care a fost detectată sau dacă există o legătură cauzală sau probabil cauzală,” a adăugat ea.

Inflamația hepatică poate afecta funcția ficatului, iar boala poate varia ca severitate în funcție de cauză.

Autoritățile sanitare din SUA au declarat vineri că investighează 109 cazuri misterioase, printre care se numără cinci decese. Trei copii au murit în Indonezia.

De asemenea, un număr mic de copii au fost supuși unui transplant de ficat ca urmare a hepatitei.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Ciucă, reacție cu privire la tentativa de asasinat asupra premierului slovac

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a condamnat ferm tentativa de asasinat asupra premierului slovac Robert Fico. A subliniat că astfel de acte de violență sunt...

Probleme pentru IT-iștii din Cluj. Gameloft, concedieri masive

Gameloft va închide studioul său din Cluj-Napoca, a transmis compania. Peste 100 de angajați vor fi concediați. „La nivel de companie trebuie să reevaluăm în...

Dintre atâția ciocoflenderi politruci îngrijorați de soarta lui Piersic, în campanie, care va rămâne Buză umflată?

Ilustrație: Marian Avramescu Starea de sănătate a actorului Florin Piersic a devenit subiect arzător pentru ciocoflenderii aflați la putere, în aceste timpuri de campanie...
Ultima oră
Pe aceeași temă