12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalTrump înaintează legea privind indemnizaţia pe viaţă a victimelor din 2001

Trump înaintează legea privind indemnizaţia pe viaţă a victimelor din 2001

”Naţiunea noastră are faţă de fiecare dintre voi o enormă datorie, pe care niciun cuvânt, niciun act nu o va putea plăti vreodată”, a declarat preşedintele american în grădina Casei Albe, în faţa a aproximativ 60 de salvatori care au intervenit în ziua atentatelor.

Promulgarea acestei măsuri de către Donald Trump pune capăt unui capitol dureros pentru supravieţuitorii atentatelor de la 11 septembrie şi rudele victimelor, nevoiţi să vină cu regularitate să ceară Congresului să prelungească fondurile de indemnizaţie ale victimelor.

Aceste fonduri urmau să rămână goale, pe fondul certurilor politice.

Noua lege prelungeşte de-acum mandatul ”Victim Compensation Fund” până în 2092.

Atentatele de la 11 septembrie s-au soldat, în mod direct, cu aproape 3.000 de morţi – majoritatea la Manhattan, în surparea Turnurilor Gemene la World Trade Center -, şi cu peste 6.000 de răniţi.

Însă mii de alte persoane au suferit, ulterior, din cauza unor boli, şi anume cancere, legate de fumul toxic care a acoperit cartierul Wall Street timp de mai multe săptămâni după atentate.

”Primii care au intervenit, veniţi din toată ţara, au dat fuga la New York şi au lucrat timp de zile interminabile şi nopţi albe. Ei s-au bătut să salveze fiecare persoană prinsă în dărâmături, iar apoi au făcut căutări timp de luni de zile pentru a găsi rămăşiţele persoanelor decedate”, a declarat Donald trump.

Miliardarul republican, care s-a născut la New York, a dat asigurări că a fost prezent, la rândul său, după atentat, la Manhattan.

”Eram şi eu acolo. Însă nu mă consider între cei care au intervenit primii, dar eram acolo. Am petrecut mult timp acolo, cu voi”, le-a spus el salvatorilor, la Casa Albă.

Este neclar cât timp a petrecut Donald Trump la ”Ground Zero” – zona care a fost rapid încercuită de poliţie.

Şeful statului a mai declarat, fără să prezinte probe în acest sens, că a trimis peste 200 de angajaţi la faţa locului, pentru ca aceştia să participe la curăţare.

Cele mai citite

După Milano, Manele pe tot Mapamondul. Acum, pe prima scenă în Insulele Solomon

Ilustrație: Marian Avramescu După mulți ani în care momentul era anticipat, dar tot nu se fructificau previziunile, manelele românești chiar au reușit să cucerească...

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...

VIDEO. Ana Porgras, OUT de la Survivor. Vedeta a primit mii de euro de la PRO TV

Ana Porgras a fost nevoită să părăsească competiția „Survivor All Stars” în ediția difuzată pe 2 mai la PRO TV, după ce a suferit...
Ultima oră
Pe aceeași temă