10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAutoritățile deschid încă două puncte de trecere la granița cu Ungaria

Autoritățile deschid încă două puncte de trecere la granița cu Ungaria

Autoritățile române deschid două puncte de trecere suplimentare la granița cu Ungaria care vor prelua călătorii în această perioadă aglomerată. Acestea vor fi în judeţul Arad, respectiv Variaşul Mic şi Nădlac III.

Andrei Dincă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, a susținut că cele două puncte se vor deschide în funcție de numărul de călători ajunși în țară.

Două puncte de trecere suplimentare vor fi deschise la frontiera cu Ungaria

“Cele două puncte ocazionale sunt operaţionale, sunt folosite de personalul din zona de frontieră în zilele de weekend, urmând ca dacă situaţia o va impune, în acord cu partea maghiară, să fie folosite şi in celelalte zile din săptămână. Orice modificare privind redirecţionarea traficului o vom comunica public”, a declarat Dincă.

În weekend-ul trecut, aproximativ 50.000 de mii de persoane au intrat în România prin punctele de trecere Nădlac I şi Nădlac II. Timpii de așteptare în cursul săptămânii sunt în parametrii normali. Luni, oamenii au așteptat maxim 30 de minute la  Nădlac II. Pentru a nu aglomera traficul, au fost deschise 7 artere.

De asemenea, la Nădlac II este deschisă şi o arteră specială pentru persoanele vaccinate care vin în România. Acestea au de așteptat și mai puțin pentru procedurile formale. Traficul de la frontiera cu Ungaria a devenit aglomerat încă de săptămâna trecută. Mulți români care lucrează în străinătate vin acasă în preajma Sărbătorilor.

De luni, 20 decembrie, devine obligatoriu formularul digital de intrare în România (PLF). Platforma electronică pe care se completează formularul PLF este deja în funcțiune.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...

Peste 200 de locuri de muncă pentru români oferite de angajatorii europeni

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM) a transmis o veste îmbucurătoare pentru cei în căutare de oportunități de angajare, informând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă