17.8 C
București
sâmbătă, 14 septembrie 2024
AcasăPoliticăLovitură pentru firme. Legea a fost promulgată

Lovitură pentru firme. Legea a fost promulgată

Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede aplicarea sancţiunii complementare de închidere temporară a sediului principal al operatorilor economici care, în mod repetat, nu respectă măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Actul normativ, iniţiat de Guvern, modifică şi completează Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În cazul repetării la acelaşi sediu principal sau secundar, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă a contravenţiei de către conducătorul unui operator economic, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, agentul constatator dispune şi sancţiunea contravenţională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 15 zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfăşoară activitatea fără respectarea condiţiilor stabilite„, prevede legea.

Aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare se materializează prin afişarea de către agentul constatator, în locuri vizibile din interiorul sediului închis temporar, a următorului mesaj: „Acest spaţiu este închis temporar, până la data … inclusiv, din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei de COVID-19″.

În cazul în care operatorul economic nu respectă nici sancţiunea contravenţională complementară, orice persoană care are calitatea de agent constatator al contravenţiei aplică, pentru durata rămasă, sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.

În cazul în care constată săvârşirea contravenţiei de nerespectare a sancţiunii de suspendare temporară a activităţii acestor instituţii sau operatori economici, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, agentul constatator dispune şi sancţiunea contravenţională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 30 de zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfăşoară activitatea suspendată temporar.

Aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare se materializează prin aplicarea de sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.

Sancţiunile sunt aplicate de agenţii şi ofiţerii de poliţie, subofiţerii şi ofiţerii de jandarmi, poliţiştii locali.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Cod roșu de fenomene meteo periculoase, emis pentru două județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, 14 septembrie, o avertizare de tip Cod Roșu pentru „fenomene meteo periculoase” în două județe din...

Bursele europene închid pe plus după decizia BCE de a reduce dobânzile

Bursele europene au închis în creștere vineri, pe fondul analizei investitorilor asupra recentei decizii a Băncii Centrale Europene (BCE) de a reduce dobânzile și...

Cod roșu de fenomene meteo periculoase, emis pentru două județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, 14 septembrie, o avertizare de tip Cod Roșu pentru „fenomene meteo periculoase” în două județe din...
Ultima oră
Pe aceeași temă