Valul de căldură se intensifică până la finalul săptămânii, iar meteorologii avertizează și asupra furtunilor în mai multe regiuni ale țării.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit și extins avertizarea de caniculă, după ce valul de căldură continuă să se intensifice în mare parte a țării.
În intervalul 17 iulie, ora 12:00 – 19 iulie, ora 22:00, temperaturile vor urca până la 37 de grade Celsius, iar disconfortul termic va deveni accentuat în regiunile vestice, sudice și sud-estice. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități.
Canicula se extinde în tot mai multe regiuni
Vineri, vremea caniculară va afecta Crișana, Banatul și vestul Olteniei. Sâmbătă, temperaturile foarte ridicate vor cuprinde și sudul Olteniei, precum și sudul, centrul și estul Munteniei.
Duminică, canicula va persista local în Oltenia și Muntenia, cu maxime cuprinse între 35 și 37 de grade.
Meteorologii avertizează că în vestul și sudul țării vor fi și nopți tropicale, cu temperaturi minime între 20 și 22 de grade.
ANM a emis un Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat, valabil până în 19 iulie, ora 10:00, pentru județele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare și Maramureș, precum și pentru municipiul București.
Avertizări de furtuni în mai multe zone
Pe lângă temperaturile ridicate, ANM anunță episoade de instabilitate atmosferică.
Vineri, între orele 12:00 și 21:00, în nordul Olteniei, nordul și nord-vestul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei și local în Munții Apuseni sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, rafale de vânt de 50-70 km/h, iar izolat vijelii și grindină. Cantitățile de apă pot ajunge la 15-25 l/mp și, pe arii restrânse, pot depăși 30 l/mp.
Sâmbătă, între orele 12:00 și 22:00, astfel de fenomene vor afecta cea mai mare parte a zonei montane, vestul Transilvaniei, sudul Banatului, nord-estul Olteniei, nord-vestul Munteniei și al Moldovei. În unele zone se pot acumula 20-30 l/mp de apă, iar izolat peste 40-50 l/mp.
Weekend canicular în București
Capitala va traversa un sfârșit de săptămână cu temperaturi foarte ridicate. Vineri și sâmbătă, maximele vor ajunge la 34-36 de grade, iar nopțile vor rămâne tropicale, cu minime între 19 și 21 de grade. Cerul va fi variabil, însă spre seară există posibilitatea apariției unor ploi slabe, însoțite de descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului.
Duminică, temperatura maximă va fi în jurul valorii de 35 de grade.
Spre finalul zilei, meteorologii estimează o accentuare a instabilității atmosferice, cu averse, descărcări electrice și rafale de vânt de 45-55 km/h.
Bucureștiul rămâne, de asemenea, sub avertizare Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.