6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSportMarele tenismen Manolo Santana a murit sâmbătă la 83 de ani

Marele tenismen Manolo Santana a murit sâmbătă la 83 de ani

Fostul tenismen Manolo Santana a murit sâmbătă la Marbella, la vârsta de 83 de ani, potrivit unui comunicat al Mutua Madrid Open, turneu în cadrul căruia era președinte de onoare.

Manolo Santana, unul dintre simbolurile tenisului spaniol, a murit azi, la vârsta de 83 de ani. Santana, unul dintre cei mai mari sportivi din istoria sportului spaniol, având în palmares patru titluri de Grand Slam în palmares, a murit la Marbella, acolo unde avea stabilită reședința.

Manolo Santana a fost și lider mondial de-a lungul carierei sale, în 1966, potrivit jurnalistului Lance Tingay. Santana a luat contact cu tenisul pe vremea când era copil de mingi la clubul Velázquez din Madrid. Fostul mare tenismen spaniol a câștigat de două ori titlul de la Roland Garros (1961 și 1964), Wimbledon în 1966 și US Open în 1965.

Manolo Santana a murit la vârsta de 83 de ani la Marbella, suferind de Parkinson

Santana, care suferea de Parkinson, locuia în Marbella, acolo unde s-a și stins din viață. Ultima poziție oficială pe care a ocupat-o a fost președinte de onoare în cadrul turneului Mutua Madrid Open, pe care Ion Țiriac l-a vândut de curând în schimbul unei sume cuprinse între 200 și 250 de milioane de euro, aceasta fiind valoarea la care a fost estimat turneul de către câțiva experți financiari, relatează eurosport.ro.

Manolo Santana a cucerit de asemenea și titlul în proba de dublu la Roland Garros, în 1963, alături de Roy Emerson. În întreaga sa carieră, Santana a obținut 864 de victorii și a încasat 227 de înfrângeri în proba de simplu. A cucerit 72 de turnee în întreaga sa carieră și a fost de două ori finalist al Cupei Davis (1965 și 1967). „Manolo a fost un magician pe zgură, lovea mingea din cele mai incredibile unghiuri, te înnebunea cu mingile înalte și sclipirile lui. Își îmbunătățise voleul atât de mult încât era periculos și pe iarbă”, a spus Rod Laver.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Poland Travel. Gustă din Polonia cu ORLEN Wisła Płock!

Te întrebi unde ai putea să mergi în weekendul următor sau în vacanțe mai lungi? Unde poți să te bucuri de peisaje uimitoare, să...

Accident rutier în Ilfov: O femeie de 39 de ani a fost preluată de SMURD

O femeie, în vârstă de 39 de ani, a fost transportată la un spital din București, în urma unui accident rutier produs între două...

Jurnalista Allison Pearson provoacă dezbateri despre libertatea de exprimare și acțiunile poliției britanice

Controversa privind investigarea jurnalistei Allison Pearson: Între libertatea de exprimare și acțiunile poliție. Cazul Allison Pearson a declanșat o dezbatere intensă în Marea Britanie,...
Ultima oră
Pe aceeași temă