22.8 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăSocialIohannis a promulgat o lege pentru competențe financiare și juridice

Iohannis a promulgat o lege pentru competențe financiare și juridice

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, o lege pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, care prevede completarea curriculumului naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial cu încă un domeniu de competențe-cheie: competenţele financiare şi juridice.

De asemenea, legea stabileşte că atribuţiile centrelor comunitare de învăţare permanentă la nivel local se completează cu programe de educaţie financiară şi juridică, conform agerpres.ro.

Iohannis a promulgat această lege pentru competențe cheie ce modifică Legea Educației Naționale

Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul introducerii la competenţa-cheie antreprenorială aspecte financiare, iar la atribuţiile centrelor comunitare de învăţare permanentă la nivel local, programele de educaţie antreprenorială să includă şi educaţia financiară.

Legea a fost adoptată de către Senat, decizional, pe 18 octombrie.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Amenzi de peste un milion de lei pe litoral

ANPC a descoperit produse expirate, piscine neigienizate și servicii cu risc pentru turiștiComisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au desfășurat, în perioada 13–19...

Firma care a câștigat contractul IT de 101,9 milioane de lei al ANCPI a intrat în insolvență

All Businesses Management, societatea care a obținut în 2021 cel mai important contract IT recent al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI),...

Justiția din SUA blochează temporar fuziunea de 110 miliarde de dolari dintre Paramount și Warner Bros. Discovery

Un judecător federal din Statele Unite a suspendat temporar finalizarea fuziunii dintre Paramount și Warner Bros. Discovery, o tranzacție evaluată la aproximativ 110 miliarde...
Ultima oră
Pe aceeași temă