20.3 C
București
duminică, 12 iulie 2026
AcasăPoliticăDoi parlamentari se reclamă reciproc. Scandalul a început în plen

Doi parlamentari se reclamă reciproc. Scandalul a început în plen

Doi parlamentari se reclamă reciproc după scandalul care s-a produs, joi, 9 septembrie, în plenul Legislativului.

Scandalul s-a produs la momentul în care USR PLUS a citit moțiunea de cenzură contra premierului Cîțu.

Cei doi deputați care se reclamă reciproc sunt George Simion (AUR) și Florin Roman (PNL). În plus, Florin Roman solicită demisia președintelui Senatului, Anca Dragu (USR PLUS).

Nemulțumirea lui Roman este că Anca Dragu a insistat să conducă ședința de plen. Roman ceruse să conducă în locul lui Dragu. Roman este vicepreședinte al Camerei Deputaților. Roman susține că îi fusese delegat dreptul de a conduce ședința în plen de către Ludovic Orban, care este președintele Camerei Deputaților.

Doi parlamentari se reclamă reciproc

„Voi depune plângere penală pentru huliganism şi distrugere de documente oficiale, împotriva celor din coaliţia toxică USR-AUR, care în timpul şedinţei plenului reunit, m-au blocat prin forţă, huliganism, injurii şi agresiune fizică să îmi exercit mandatul constituţional!”, a anunțat Roman. Deputatul a făcut acest anunț pe Facebook.

În replică, George Simion a anunțat la Parlament că AUR va depune plângere penală contra lui Roman. În această plângere, AUR îl va acuza pe deputatul PNL „de uzurpare de calități oficiale”.

„Domnul Roman o să aibă plângere penală din partea noastră pentru uzurpare de calităţi oficiale. Nu era normal să intervină chestorul Camerei Deputaţilor să-l îndepărteze de pe acel scaun, pentru că el trebuia să cedeze microfonul”, a declarat George Simion.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cod galben de furtuni în jumătate de țară. ANM anunță vijelii, grindină și ploi torențiale

În suprafețe restrânse pot apărea vijelii și grindină, cu dimensiuni cuprinse între unu și trei centimetriAdministrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare...

Suspiciuni de sabotaj pe o rută feroviară strategică din Germania. Un grup de extremă stânga revendică atacul

Incidentul a provocat perturbări semnificative în circulația trenurilor, iar anchetatorii iau în calcul, inclusiv, un motiv politicAutoritățile germane investighează un posibil nou act de...

Oana Gheorghiu: Nicușor Dan a făcut o greșeală când l-a nominalizat pe Adrian Veștea premier fără o discuție cu conducerea PNL

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a declarat, sâmbătă, că președintele Nicușor Dan a greșit atunci când l-a nominalizat pe Adrian Veștea pentru funcția de premier,...
Ultima oră
Pe aceeași temă