15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialFocuri de armă la granița dintre SUA și Canada

Focuri de armă la granița dintre SUA și Canada

Poliţişti americani au împuşcat un canadian care agita un pistol în timp ce traversa un pod, la frontiera americano-canadiană, au anunţat duminică serviciile vamale americane CPB, relatează AFP.

Bărbatul, a cărui identitate nu a fost precizată, sosit cu o maşină în noaptea de sâmbătă spre duminică, spre ora locală 3.00 (duminică, 11.00, ora României), a oprit mai întâi vehiculul lângă un punct de control, pe Podul Ambassador, care asigură o legătură între oraşele american Detroit (nord-est) şi canadian Windsor, a anuţat aceeaşi sursă, citată de Mediafax. După aceea, el s-a îndreptat către o gheretă cu o armă în mână.

„Vameşi i-au cerut să lase arma, dar nu a răspuns la somaţie", continuând să se îndrepte către ei, a precizat Kris Grogan, un purtător de cuvânt al serviciului, citat într-un comunicat. „După ce a îndreptat arma către agenţi CPB, aceştia au deschis focul asupra bărbatului, care a căzut la pământ", a adăugat Kris Grogan.

Bărbatul a primit îngrijiri într-un spital din apropiere, a fost externat şi se află în stare de arest. Potrivit postului CTV, bărbatul, originar din Windsor, a ameninţase deja poliţişti, cu o armă, în parcarea unui restaurant, cu câteva minute mai devreme.

Cele mai citite

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....
Ultima oră
Pe aceeași temă