11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialFantomaticul transport umanitar rusesc, cu peste 60 de camioane, în Transnistria, aşteptat...

Fantomaticul transport umanitar rusesc, cu peste 60 de camioane, în Transnistria, aşteptat în cel mai scurt timp. Grănicerii ucraineni susţin că nu se confirmă încă nimic din informaţiile venite de la Tiraspol

 

Cu câteva zile în urmă apăruse ştirea potrivit căreia un convoi cu peste 60 de camioane ruseşti, transportând ajutoare umanitare, ar urma să ajungă în cel mai scurt timp în Transnistria. Se părea astfel că va fi repetat scenariul din estul Ucrainei, unde în câteva rânduri au ajuns astfel de convoaie, formate din camioane de culoare albă, simbolizând pacea, dar despre care a existat prezumţia că ar fi transportat echipament militar pentru filoruşii din teritoriul ucrainean.

Informaţia despre camioanele destinate Tiraspolului ar fi pornit de la publicaţia transnistreană Novostimpr. Se vorbea despre faptul că acele camioane ar transporta aparate medicale şi mobilier pentru spitalele din cele cinci raioane care compun aşa-numita republică nistreană. Transportul umanitar ar trebui să ajungă în următoarele zile şi ar face parte din proiectul amplu de susţinere a sistemului medical nistrean din partea unei organizaţii civice ruseşti.

O reacţie de ultimă oră, prezentată de portalul infoprut.ro, vine din partea unui oficial ucrainean. Este vorba despre consilierul şefului Serviciului de Grăniceri al Ucrainei, Oleg Slobodean. Acesta a declarat pentru portalul Liga Business Inform că niciun camion rusesc nu a trecut în ultimele zile graniţa cu Ucraina, pentru a se îndrepta spre Transnistria. Cu atât mai mult cu cât astfel de convoaie nu ar putea ajunge în regiunea separatistă din stânga Nistrului decât prin Ucraina. “Camioanele puteau ajunge în stânga Nistrului doar pe cale aeriană, folosind Aeroportul de la Chişinău. Mă îndoiesc de faptul că oficialii din capitala Republicii Moldova au fost de acord cu trecerea unei astfel de încărcături. Cunoaşteţi care este relaţia dintre reprezentanţii celor două maluri ale Nistrului”, a spus oficialul ucrainean. Până una-alta, se pare că povestea convoiului umanitar din Rusia pentru Transnistria face parte doar dintr-o fantomatică încercare de manipulare a opiniei publice, remarcă autorităţile ucrainene. 

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă