7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialȘeful Finanțelor Publice Ploiești, arestat

Șeful Finanțelor Publice Ploiești, arestat

Directorul Direcţiei Regionale de Finanţe Publice Ploieşti, Daniel Petre a fost plasat în arest la domiciliu, în urma deciziei de joi a magistraților Tribunalului Prahova, relatează Mediafax

Judecătorii de la Tribunalul Prahova au respins, joi, propunerea procurorilor DNA Ploieşti de arestare preventivă a lui Daniel Cristian Petre, director general al Direcţiei Regionale de Finanţe Publice Ploieşti, reţinut miercuri seară pentru luare de mită.

Potrivit soluţiei publicate pe portalul instanţelor, magistraţii au dispus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, pentru 30 de zile, în cazul lui Petre.

Citeşte şi: Directorul Finanțelor Publice din Ploiești, ridicat de DNA, în dosarul șefului CJ Prahova

De asemenea, instanța i-a interzis lui Daniel Petre să ia legătura cu Răzvan Alexe şi Cecilia Stroe, martori în dosarul în care este cercetat șeful Finanțelor Publice Ploiești și inculpaţi în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro, instrumentat de Parchetul Curții de Apel Ploieşti și aflat de anul trecut pe rolul Tribunalului Prahova.

Totodată, lui Petre i s-a interzis să ia legătura cu alte trei persoane, tot martori în acest dosar, două dintre ele, Ion Dumitru şi Costin Palada, fiind oameni de afaceri, patroni ai unor firme care au avut contracte cu Consiliul Judeţean Prahova şi având calitatea de denunţători în dosarul de corupţie al preşedintelui CJ Prahova, Mircea Cosma, şi al fiului acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma.

Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore.

Daniel Cristian Petre a fost reținut, miercuri, de procurorii DNA, fiind suspectat de luare de mită, fapte săvârșite în perioada în care era director executiv adjunct la Direcția Economică din cadrul Consiliului Județean Prahova, având atribuții delegate de administrator public și ulterior director executiv la Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova.

Cele mai citite

Alegerile din România și provocările economice iminente, analizate de Bloomberg

Analiza Bloomberg despre alegerile din România subliniază că, după o perioadă de creștere economică, țara se află acum într-o situație dificilă din punct de...

Bosch anunță concedieri masive: 5.500 de posturi vor fi eliminate la nivel global

Bosch, unul dintre cei mai mari furnizori pentru industria auto europeană, a dezvăluit planuri de reducere a 5.500 de locuri de muncă la nivel...

Alegerile din România și provocările economice iminente, analizate de Bloomberg

Analiza Bloomberg despre alegerile din România subliniază că, după o perioadă de creștere economică, țara se află acum într-o situație dificilă din punct de...
Ultima oră
Pe aceeași temă