17.6 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialUn prim pas pentru renovarea Pediatriei

Un prim pas pentru renovarea Pediatriei

În urmă cu câteva zile, un grup de mame protesta pe Facebook împotriva modului în care arată secția de Pediatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Constanța. Ele reclamau că este murdar, mizerie și că unii dintre copiii lor s-au îmbolnăvit de enterocolită. Replica managementului nu s-a lăsat așteptată. Șeful SCJU, Dănuț Căpățână, a declarat că nici vorbă de epidemie, așa cum spuneau mămicile. El a recunoscut însă că secția nu este renovată, dar a subli­niat că nu este vorba de mizerie și că se depun eforturi pentru reabilitarea secției.

Scandalul a ajuns și la urechile ministrului Sănătății, care a decis să se implice și care a comunicat că va aloca fonduri pentru reabilitarea secției. ”Minunea” s-a întâmplat ieri. În ședința Consiliului Județean Constanța au ajuns două dintre mamele care au protestat, pentru a cere socoteală și conducerii CJC despre modul cum arată secția. Ana Maria Mirt, reprezentantul Asociației Mămicilor, care s-a referit la problemele existente în Secția de Pediatrie a Spitalului Clinic Județean Constanța și a solicitat să se găsească o modalitate de rezolvare a acestora.

Cristinel Dragomir, vicepreședintele consiliului, care a condus ședința de ieri, a anunțat că Ministerul Sănătății va acorda suma de 12 milioane de lei pentru reabilitarea secției, urmând ca aproape un milion de lei să vină de la Consiliul Județean Constanța. ”Banii sunt prevăzuți în buget”, a anunțat Cristinel Dragomir. Lucrările pot începe imediat ce se semnează contractul între părți și vor fi executate de firma israeliană Baran, care are de mai mulți ani contract pentru reabilitarea spitalului.

Vestea proastă este că Ministerul Sănătății nu a găsit bani pentru construirea unei secții exterioare de Pediatrie, așa cum proiectase Dănuț Căpățână. O astfel de secție este absolut necesară în municipiul Constanța. Cea de la SCJU are numai 60 de paturi, dar deservește nu numai orașul, ci aproape toate localitățile din județ (spitalul Medgidia, de exemplu, nu mai are medici pediatru), și chiar multe cazuri din Tulcea. 

Cele mai citite

Gabriela Firea, promisiune pentru bucureșteni: „Blocurile sociale începute când eram primar au fost blocate. Le voi finaliza”

Gabriela Firea, candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, promite că va finaliza, în cazul în care va câştiga alegerile locale, blocurile sociale începute când era...

Informații utile despre pardoseli epoxidice: aplicabilitate, avantaje, montaj

Cauți o podea rezistentă, aspectuoasă și versatilă, pe care să o folosești cu succes pentru...

Lookman Ademola(t) recordul lui Leverkusen. Trofeul Europa League merge la Bergamo

Formația italiană Atalanta Bergamo s-a impus cu scorul de 3-0 în fața nemților de la Bayer Leverkusen și a cucerit în premieră trofeul Europa...
Ultima oră
Pe aceeași temă