17.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialRecenzie “Jocul vieţii şi al morţii”

Recenzie “Jocul vieţii şi al morţii”

Una dintre cele mai interesante piese ale teatrului românesc contemporan, “Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă”, de Horia Lovinescu, a fost aleasă de Horaţiu Mălăele pentru a crea un nou spectacol la Teatrul de pe Lipscani. Actorul, care semnează şi regia şi interpretează şi rolul principal, al Tatălui, a realizat o adaptare liberă după textul lui Lovinescu, creând, astfel, un spectacol de sinteză extrem de complex.

Pentru a da viaţă personajelor spectacolului, Horaţiu Mălăele a ales tineri actori, pentru a da viaţă personajelor piesei lui Lovinescu. Astfel, Ana, tânăra disputată de cei trei bărbaţi ai textului, este interpretată de Ada Condeescu / Crina Semciuc. Abel, băiatul ascultător şi obiect al dragostei Anei, este interpretat de Lari Giorgescu / Mihai Stănescu, în timp ce Cain, fratele său, fiul risipitor, tipologia de băiat rebel, este preluat de Bogdan Mălăele / Pavel Ulici. Alături de toţi aceştia, se află Un trecător, care este, de fapt, un personaj misterios, un povestitor şi, în acelaşi timp, un mic demon jucăuş – rol interpretat de Mircea Constantinescu / Şerban Georgevici.

Regia spectacolului, semnată de Horaţiu Mălăele, este întregită de scenografia halucinant de apocaliptică, cu tente expresioniste, dar păstrând un realsim terifiant, scenografie realizată de Maria Miu.

Teatrul de pe Lipscani vă invită, aşadar, la această senzaţională premieră, “Jocul vieţii şi al morţii”, adaptare liberă după “Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă”, de Horia Lovinescu. Un spectacol ce va scrie în mod sigur istorie, în regia lui Horaţiu Mălăele. Următoarele reprezentaţii sunt programate pe 22 februarie şi 31 martie.

Biletele se pot procura de la casieria Teatrului de pe Lipscani, de luni până duminică, în intervalul orar 12:00-22:00 şi online, pe www.bilete.ro. Detalii: 0734.000.236 şi 0735.146.903.

Cele mai citite

Carambol pe DN 1, la Bărcănești! Traficul spre București este blocat

Traficul pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, pe sensul către Capitală, este blocat și deviat, în urma unui accident în care au fost...

Robert Păiuşi, primarul PSD din Gorj care a lovit cu mașina o femeie și apoi a fugit de la locul accidentului, era drogat

Primarul PSD al comunei Stejari, Robert Păiuşi, care este cercetat de poliţişti după ce a acroşat, duminică, cu oglinda laterală a autoturismului o femeie...

GALERIE FOTO. Camila Giorgi, retragere misterioasă din tenis. Motivul pentru care se zvonește că ar fi fugit în Statele Unite

Camila Giorgi, una dintre cele mai sexy jucătoare din circuitul feminin, a ales să se retragă din tenis într-un mod bizar. Italianca de 32 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă