33.4 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialO primărie din Prahova a plătit nelegal indemnizaţia viceprimarului condamnat

O primărie din Prahova a plătit nelegal indemnizaţia viceprimarului condamnat

Primăria comunei prahovene Baba Ana a plătit peste 13.000 de lei indemnizaţie viceprimarului localităţii, Marin Grancea,banii fiind achitaţi după ce edilul a fost condamnat penal într-un proces în care a fost inculpat pentru uz de fals. Curtea de Conturi a constat că banii au fost plătiţi nelegal, informează Mediafax.

Efectuarea plăţilor ilegale, care au prejudiciat bugetul comunei cu suma totală de 17.297 de lei, s-a făcut în perioada octombrie 2012 – martie 2013 şi a fost constatată de către auditorii Curţii de Conturi.

"În perioada octombrie 2012 – martie 2013, entitatea a plătit nelegal (…) suma totală de 17.297 lei, din care 13.565 lei reprezintă indemnizaţia plătită viceprimarului U.A.T.C. Baba Ana, ulterior datei în care acesta a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate prin sentinţa penală nr. 279/27.12.2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr.2901/20.09.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar 3.732 lei reprezintă contribuţii datorate şi achitate de entitate pentru plata acestei indemnizaţii", se arată într-un raport al Curţii de Conturi pentru anul 2013.

În documentul citat se precizează că auditorii au dispus aplicarea măsurilor necesare pentru recuperarea acestei sume de bani care este considerată prejudiciu.

Viceprimarul comunei Baba Ana, Marin Grancea, a fost trimis în judecată în iunie 2011, alături de alţi doi inculpaţi, într-un dosar de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În decembrie 2011, viceprimarul a fost condamnat de Curtea de Apel Ploieşti la patru luni de închisoare pentru uz de fals şi şase luni de închisoare pentru fals în declaraţii, în final instanţa aplicând pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de şase luni de închisoare şi dispunând suspendarea executării acesteia.

Grancea a înaintat recurs, iar instanţa supremă a menţinut decizia Curţii de Apel Ploieşti, sentinţa de condamnare fiind definitivă începând cu septembrie 2012, dată de la care primăria a continuat să plătească indemnizaţia încă o jumătate de an.

Cele mai citite

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...

Șefii apărării din Rusia și din SUA au stabilit primele dialoguri

Șefii apărării din SUA și Rusia, Lloyd Austin și Andrei Belousov, au vorbit ieri la telefon, într-un dialog neobișnuit între cele două mari puteri...
Ultima oră
Pe aceeași temă