15.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialViceprimar Bucureşti: 80% din reţeaua de termoficare nu rezistă la iarnă

Viceprimar Bucureşti: 80% din reţeaua de termoficare nu rezistă la iarnă

Viceprimarul Capitalei, Cornel Pieptea, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că reţeaua de termoficare nu va rezista din punct de vedere tehnic şi în iarna următoare, întrucât 80% din reţea este încadrată la categoria :risc maxim", fiind alcătuită din tronsoane mai vechi de 20 de ani, scrie Mediafax.

"Din punct de vedere tehnic, reţeaua nu va rezista şi în iarna următoare. Există risc de avarie, de spargere a conductelor. La «risc maxim» se încadrează peste 80% din reţea, care are o vechime de peste 20 de ani", a spus Pieptea.

El a spus că, în aceste condiţii, în iarna următoare bucureştenii nu vor mai beneficia de sistem centralizat de încălzire.

Pieptea a precizat că RADET se află într-o "situaţie gravă", fiind "în prag de faliment" şi "în colaps financiar", existând îndeplinite chiar şi condiţiile pentru declaşarea procedurii de insolvenţă.

"Situaţia e extrem de gravă. În această iarnă au fost patru avarii majore care au afectat câte două sectoare şi sute de mii de bucureşteni. Agent terminc nu a ajuns la populaţie la parametrii contractuali", a spus Pieptea.

El le-a cerut premierului Victor Ponta şi primarului general Sorin Oprescu să-şi respecte promisiunile făcute bucureştenilor în ceea ce priveşte această temă a încălzirii centralizate privind finanţarea RADET şi transformarea rapidă a regiei în societate.

Pieptea a spus că Ponta şi Oprescu par să nu înţeleagă faptul că principala cauză a acestei situaţii e legată de subfinanţarea RADET.

"Îi somez pe Victor Ponta şi Sorin Oprescu să-şi respecte obligaţiile asumate, să ducă la îndeplinirea memorandumului privind fuziunea RADET cu ELCEN", a spus Pieptea.

El a arătat că grupul PNLdin cadrul CGMB propune, pentru rezolvarea acestei situaţii, ca lucrările la reţeau de termoficare să se acă direct de Primărie, fără a livra banii la RADET, începând din acest an.

Cele mai citite

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....
Ultima oră
Pe aceeași temă