16.4 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialTurcia permite SUA să-i folosească bazele aeriene împotriva teroriștilor Statului Islamic

Turcia permite SUA să-i folosească bazele aeriene împotriva teroriștilor Statului Islamic

Turcia a permis Statelor Unite să-i folosească bazele aeriene pentru a lupta împotriva teroriștilor Statului Islamic (SI), potrivit unui oficial din domeniul apărării.

"Detaliile utilizării (bazelor turce în lupta împotriva SI) sunt în continuare în curs de elaborare", a declarat acest oficial pentru AFP, sub protecţia anonimatului, scrie Mediafax.

Forţele aeriene americane folosesc de mult timp baza de la Incirlik, situată în sudul Turciei, iar aproximativ 1.500 de americani sunt staţionaţi în aceasta.

Însă, până în prezent avioanele americane folosite în bombardamente împotriva SI decolează de la bazele aeriene Al-Dhafra din Emiratele Arabe Unite (EAU), Ali al-Salem din Kuwait şi Al-Udeid din Qatar, unde se află şi Centrul Operaţional Aerian american pentru 20 de ţări din regiune (CAOC).

Baza din Qatar este dotată cu o pistă de aterizare de 4,5 kilometri şi constituie un important centru logistic, în cadrul căruia se află şi un vast depozit de muniţie.

Avioane americane de tip F-16 sunt staţionate de anul trecut şi în Iordania, iar Pentagonul are acorduri cu Omanul pentru a utiliza bazele militare din acest stat, mai arată sursa citată.

Armata americană poate, în plus, să utilizeze o bază din Diego Garcia, un teritoriu britanic de la Oceanul Indian, pentru bombardiere de tip B-52, B-1 şi B-2.

Cele mai citite

Alianța Dreapta Unită – hoțul de voturi liberale

Oricât ar încerca să pară altceva, USR e un partid toxic pentru România. Fără ideologie și fără doctrină, e o mișcare care se poziționează...

Raport BNR: Rata anuală a inflației va avea o traiectorie în scădere: 4,9 la sută, la sfârșitul anului

Rata anuală a inflației IPC (indicele prețurilor de consum) se va menține pe o traiectorie descendentă pe cvasitotalitatea intervalului proiecției, însă ritmul dezinflației este...

Cum alegi un Volvo XC 60 de vânzare, în leasing, de la o agenție cu experiență

Experiența de cumpărare a unei noi mașini poate fi foarte interesantă, deoarece oferte sunt pretutindeni. Piața de profil este suprasaturată de oferte și...
Ultima oră
Pe aceeași temă