13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialKenya: Bilanțul atacului terorist a ajuns la 147 de morţi

Kenya: Bilanțul atacului terorist a ajuns la 147 de morţi

Cel puţin 147 de studenţi au fost ucişi, joi, în urma unui atac comis de membri ai grupului terorist Al-Shabaab, afiliat Al-Qaida, într-o universitate din nordul Kenyei, informează Mediafax.

De asemenea, 80 de studenţi au fost răniţi, iar aproximativ 500 au fost eliberaţi în urma atacului, potrivit USA Today.

Cel puţin patru terorişti au murit în schimburi de focuri cu forţele de ordine, relatează Reuters.

Citește și: Statul Islamic, la porţile Damascului

Ministrul kenyan de Interne, Joseph Nkaissery, a declarat că numărul morţilor ar putea creşte, în contextul în care militarii percheziţionează toate anexele Universităţii Garissa, situată în nordul ţării.

Atacul armat a fost revendicat de organizaţia islamistă Al-Shabaab, afiliată reţelei teroriste Al-Qaida.

Operaţiunile militare în campusul universitar continuă, a precizat ministrul de Interne.

Citește și: UPDATE: 15 morţi şi 30 de răniţi, în urma unui atac armat la o universitate din Kenya

Teroriştii au luat ostatici 815 studenţi, iar autorităţile au reuşit să salveze cel puţin 500. Zeci de studenţi au fost executaţi sumar după ce le-au răspuns teroriştilor că erau creştini.

Organizaţia sunnită Al-Shabaab este activă în Somalia şi Kenya, fiind afiliată reţelei teroriste Al-Qaida.

Cele mai citite

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...

Miniștrii de externe sprijină Ucraina, definesc prioritățile Consiliului Europei și adoptă un tratat privind inteligența artificială

În contextul în care Consiliul Europei împlinește 75 de ani, miniștrii afacerilor externe din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei s-au reunit...

Metodologia privind evaluarea externă a calității educației, în dezbatere publică

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică proiectul de Hotărâre privind aprobarea Metodologiei de evaluare externă a calității educației, precum și Criteriile, standardele...
Ultima oră
Pe aceeași temă