13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialNew York: Jucăriile din meniurile fast-food ar putea fi interzise

New York: Jucăriile din meniurile fast-food ar putea fi interzise

Meniurile fast-food ar putea să nu mai conțină jucării, în încercarea de a reduce obezitatea în rândul copiilor americani, a propus un consilier din New York, relatează AFP, conform Mediafax.

Democratul Ben Kallos a introdus în dezbatere o propunere legislativă prin care doreşte interzicerea, în New York, a jucăriilor şi a altor cadouri incluse în meniurile ce depăşesc 500 de calorii, destinate copiilor.

Consilierul propune, de asemenea, ca aceste meniuri să conţină mai puţin de 600 de miligrame de sare, ca grăsimile să nu reprezinte mai mult de 35% din numărul total de calorii, iar zahărul să nu depăşească 10% din numărul de calorii. Proiectul de hotărâre vizează şi includerea în meniurile pentru copii a unei porţii de fructe şi legume şi limitarea caloriilor băuturilor asociate acestor mese la 150.

Restaurantele care vor încălca noile prevederi vor fi amendate cu 200 până la 500 de dolari la prima abatere, cuantumul amenzilor urmând să crească dacă legea este încălcată în mod repetat.

Aprobarea acestei propuneri legislative este puţin probabilă, în condiţiile în care iniţiativa fostului primar al metropolei americane, Michael Bloomeberg, care a dorit interzicerea, în New York, a porţiilor uriaşe de băuturi răcoritoare, a fost anulată în justiţie.

Copiii americani consumă, în medie, 25% din numărul de calorii zilnice într-un fast food sau restaurant. Potrivit statisticilor administraţiei de la Washington, 17% dintre copiii si adolescenţii din Statele Unite sunt obezi sau supraponderali.

Cele mai citite

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă