23.6 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialCe spune Băsescu despre o eventuală schimbare a șefelor DNA și ÎCCJ

Ce spune Băsescu despre o eventuală schimbare a șefelor DNA și ÎCCJ

Fostul preşedinte, Traian Băsescu, a declarat, duminică, că justiţia va funcţiona la fel, chiar şi în condiţiile înlocuirii Liviei Stanciu şi a Codruţei Kovesi de la conducerea ICCJ şi a DNA, informează Mediafax.

“Acum, unii şi-au stabilit două targeturi, Stanciu şi Kovesi. Nu, dragilor. Să ştiţi că mâine apar alt Stanciu şi alt Kovesi, iar justiţia va funcţiona la fel. Funcţionarea parchetelor şi Înaltei Curţi nu este legată de o persoană. În zece ani s-a construit încrederea procurorilor că au devenit inatacabili de politic. Niciun magistrat nu va accepta să mai cedeze independenţa asupra căreia au ajuns la concluzia că nu le mai poate fi luată de politic”, a spus Traian Băsescu.

Citește și: Băsescu, ATAC la politica externă a României: De șase luni, parcă nu știm în ce direcție s-o luăm

El a adăugat că procesul de consolidare şi modernizare a justiţiei trebuie să continue, chiar dacă “şi acolo există şi procurori şi judecători corupţi, există incompetenţă şi uneori orgolii excesive”.

“Dar de aici până la a vrea să demolezi justiţia… înseamnă să demolezi ce s-a construit în ultimii zece ani. Or justiţia a devenit tot mai credibilă şi mai eficientă. Cine vrea să demoleze ce s-a construit nu acţionează decât împotriva interesului naţional. Bătălia care se duce pe modificarea codurilor este greşită. Nu sunt perfecte codurile, sunt deja 20 de constatări de neconstituţionalitate ale CCR, ele trebuie clarificate. Dar a încerca să-ţi faci scut împotriva corupţiei din noul Cod Penal sau noul Cod de Procedură Penală este o mare lovitură care s-ar da justiţiei”, a spus Traian Băsescu.

Citește și: Băsescu critică prezenta lui Ponta la Baku: Ponta ”nu mai ştie cum să rânjească şi cui”

La reuniunea regională a PMP participă aproximativ 1.000 de reprezentanţi ai partidului din şase judeţe ale Moldovei: Iaşi, Suceava, Botoşani, Neamţ, Bacău şi Vaslui.

Cele mai citite

Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat

Sportivul român Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat pe o perioadă de 17 luni de Tribunalul Antidoping al...

Există “probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv a celor de natură militară”. Rusia își pregătește rachetele nucleare în Districtul Militar Sud, cel mai apropiat de România

Federația Rusă a început un exercițiu militar în Districtul Sud, aceasta fiind regiunea din Rusia care se întinde până la Marea Neagră și în...

România nu va ceda Ucrainei niciun sistem Patriot dacă nu primește ceva în schimb, afirmă președintele Iohannis

România va ceda Ucrainei un sistem Patriot doar dacă va primi ceva în schimb, astfel încât capacitatea de apărare a României să nu scadă. Acest...
Ultima oră
Pe aceeași temă