12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCe spune Băsescu despre o eventuală schimbare a șefelor DNA și ÎCCJ

Ce spune Băsescu despre o eventuală schimbare a șefelor DNA și ÎCCJ

Fostul preşedinte, Traian Băsescu, a declarat, duminică, că justiţia va funcţiona la fel, chiar şi în condiţiile înlocuirii Liviei Stanciu şi a Codruţei Kovesi de la conducerea ICCJ şi a DNA, informează Mediafax.

“Acum, unii şi-au stabilit două targeturi, Stanciu şi Kovesi. Nu, dragilor. Să ştiţi că mâine apar alt Stanciu şi alt Kovesi, iar justiţia va funcţiona la fel. Funcţionarea parchetelor şi Înaltei Curţi nu este legată de o persoană. În zece ani s-a construit încrederea procurorilor că au devenit inatacabili de politic. Niciun magistrat nu va accepta să mai cedeze independenţa asupra căreia au ajuns la concluzia că nu le mai poate fi luată de politic”, a spus Traian Băsescu.

Citește și: Băsescu, ATAC la politica externă a României: De șase luni, parcă nu știm în ce direcție s-o luăm

El a adăugat că procesul de consolidare şi modernizare a justiţiei trebuie să continue, chiar dacă “şi acolo există şi procurori şi judecători corupţi, există incompetenţă şi uneori orgolii excesive”.

“Dar de aici până la a vrea să demolezi justiţia… înseamnă să demolezi ce s-a construit în ultimii zece ani. Or justiţia a devenit tot mai credibilă şi mai eficientă. Cine vrea să demoleze ce s-a construit nu acţionează decât împotriva interesului naţional. Bătălia care se duce pe modificarea codurilor este greşită. Nu sunt perfecte codurile, sunt deja 20 de constatări de neconstituţionalitate ale CCR, ele trebuie clarificate. Dar a încerca să-ţi faci scut împotriva corupţiei din noul Cod Penal sau noul Cod de Procedură Penală este o mare lovitură care s-ar da justiţiei”, a spus Traian Băsescu.

Citește și: Băsescu critică prezenta lui Ponta la Baku: Ponta ”nu mai ştie cum să rânjească şi cui”

La reuniunea regională a PMP participă aproximativ 1.000 de reprezentanţi ai partidului din şase judeţe ale Moldovei: Iaşi, Suceava, Botoşani, Neamţ, Bacău şi Vaslui.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă