28.5 C
București
sâmbătă, 8 iunie 2024
AcasăSportCe spune Valeriu Zgonea despre întâlnirea cu președintele portughez

Ce spune Valeriu Zgonea despre întâlnirea cu președintele portughez

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a discutat, miercuri, cu președintele portughez, Anibal Cavaco Silva, despre relațiile bilaterale dintre cele două țări, ce se bazează pe afinități culturale puternice și fundamentul latin comun, informează Agerpres.

”Avem o cooperare excelentă, care dezvăluie un parteneriat autentic și profund în care împărtășim viziuni comune nu numai în ceea ce privește agenda europeană, ci și la nivelul organizațiilor internaționale”, a declarat Valeriu Zgonea.

În acest context, președintele Camerei Deputaților a evidențiat strânsa colaborare pe care cele două țări o au în plan strategic și militar, în calitate de membri ai NATO, pusă în valoare inclusiv prin intermediul achiziționării de avioane F-16 destinate sporirii capacităților Forțelor Aeriene Române și creșterii interoperabilității la nivelul Alianței Nord-Atlantice.

Totodată, discuțiile s-au concentrat asupra modalităților prin care nivelul înalt al dialogului politico-diplomatic poate fi fructificat pentru impulsionarea dezvoltării cooperării economice, comerciale și culturale.

”Valorificarea oportunităților de investiții oferite de țara noastră este unul dintre obiectivele importante pe care dorim să le promovăm inclusiv prin intermediul diplomației parlamentare, atât la nivelul comisiilor de specialitate, cât și prin intermediul grupurilor de prietenie din cele două foruri legislative”, a afirmat Valeriu Zgonea.

Printre temele aflate pe agenda celor doi oficiali s-au mai aflat și evoluțiile din vecinătatea estică a Uniunii Europene, necesitatea asigurării securității energetice pentru Europa, dar și importanța sprijinirii parcursului european al Republicii Moldova, precizează sursa citată.

În plus, cei doi oficiali au avut puncte de vedere convergente în ceea ce privește subiectul migrației ilegale și al traficului de persoane.

”Avem nevoie cu siguranță de un răspuns coordonat la nivel european la provocările actuale pe care le ridică migrația ilegală și traficul de persoane. Este important ca toate propunerile să fie evaluate temeinic și discutate la nivelul forurilor reprezentative ale Uniunii Europene, astfel încât toate statele membre să își respectele angajamentele asumate pe această temă”, a mai spus Valeriu Zgonea.

În cadrul vizitei oficiale pe care o desfășoară în România, președintele Republicii Portugheze a mai avut întâlniri cu președintele Klaus Iohannis și cu președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. Din delegația prezidențială au făcut parte reprezentanți ai Adunării Republicii (Parlamentul unicameral al Portugaliei), dar și ministrul Economiei, Antonio Pires de Lima, și ministrul de Stat și al Afacerilor Externe, Rui Machete.

Cele mai citite

Ciolacu, despre atacul asupra premierului Danemarcei

Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj în urma atacului asupra omologului danez, Mette Frederiksen, produs vineri într-o piaţă din Danemarca, în care afirmă...

De ce inspectorii ANF „scapă” produse cu pesticide

Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) este unul dintre cele mai importante organisme care verifică cât de sănătoasă este hrana românilor. Cu toate acestea, momentan...

Premierul Danemarcei a fost atacat. Reacția autorităților din Copenhaga

Mette Frederiksen, premierul Danemarcei, a fost atacată de un bărbat într-o piaţă din Copenhaga, au anunţat serviciile sale, precizând că atacatorul a fost arestat."Prim-ministrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă