33.6 C
București
marți, 18 iunie 2024
AcasăSpecialTarom şi-a redus pierderile cu 44% anul trecut

Tarom şi-a redus pierderile cu 44% anul trecut

Tarom şi-a redus pierderile cu 44% anul trecut, faţă de 2012, până la 130,1 milioane lei (29,4 milioane euro) şi a înregistrat o creştere cu 3,5% a cifrei de afaceri, la 1,085 miliarde lei (288 milioane euro), potrivit datelor companiei aeriene, informează Mediafax.

În 2012, compania a înregistrat pierderi de 230,6 milioane lei şi o cifră de afaceri netă de 1,048 miliarde lei.

Compania a încheiat anul 2013, din punct de vedere financiar, cu o reducere a pierderilor de 44 % (100 milioane lei), faţă de anul anterior, şi cu 30% (56 milioane lei) faţă de cifra raportată în bugetul aprobat pentru anul trecut. Comparativ cu estimarea din planul de management (-143 milioane lei), rezultatul a fost mai bun cu 9% (13 milioane lei), se arată într-un comunicat al companiei.

"Tarom depune eforturi mari pentru a îndeplini principalul obiectiv al companiei, acela de a rentabiliza activitatea companiei, pe fondul unei competiţii extrem de dure atât din partea segmentului low-cost, cât şi din partea competitorilor de linie. Rezultatele noastre financiare s-au îmbunătăţit considerabil şi acest lucru ne motivează şi ne face încrezători că vom îndeplini obiectele comerciale şi financiare pe care ni le-am propus. Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor pasagerilor, ne-am diversificat serviciile la bord, am îmbunătăţit orarul de zbor cu rute şi frecvenţe noi", a declarat în comunicat directorul executiv al Tarom, Christian Heinzmann, cita de Mediafax.

Începând cu anul trecut, Tarom a adaugat 10 destinaţii cu plecare din România: Bucureşti-Praga, Cluj-Praga, Bucureşti-Geneva, Bucureşti-Stockholm, Bucureşti-Moscova, Iaşi – Bologna, Iaşi-Milano (Bergamo), Iaşi – Torino şi Iaşi – Tel Aviv.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene a României a fost înfiinţată în 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Tarom operează peste 50 de destinaţii proprii şi deservite de partenerii code share.

Flota companiei cuprinde 24 aeronave, Airbus, Boeing şi ATR.

Cele mai citite

Ministerul Finanțelor continuă măsurile împotriva evaziunii fiscale și introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025

Ministerul Finanțelor propune, printr-un proiect de act normativ, modificări și completări în domeniul gestionării și implementării sistemului național privind factura electronică RO e-Factura, al...

Concert în cinstea Senatului, la Ateneul Român. Ciucă spune că a dedicat o parte din concert echipei naționale de fotbal

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a fost prezent la un concert extraordinar la Ateneul Român, organizat în cinstea celor 160 de ani de existență a...

Șeful ANI, Ionel Moise „Ariel”, este mai presus decât legea…ANI  

De când Agenția Națională de Integritate (ANI) este condusă de Florin-Ionel Moise „Ariel” ar trebui să aibă ca motto expresia „peștele de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă