31.8 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăSpecialTensiuni între Washington şi Berlin în urma afacerii de spionaj

Tensiuni între Washington şi Berlin în urma afacerii de spionaj

După ce Berlinul a anunţat joi expulzarea şefului serviciilor secrete americane pentru Germania, Statele Unite au sugerat că nu sunt mulţumite e reacţia autorităţilor germane în afacerea de spionaj, scrie Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a fost mai locvace, vineri, pe tema poziţiei americane, după ce a refuzat pe parcursul întregii săptămâni să comenteze afacerea de spionaj.

"Aliaţi dotaţi cu servicii de informaţii sofisticate, precum Statele Unite şi Germania, înţeleg într-un anumit grad ce activităţi implică aceste relaţii", a declarat el.

"Modalitatea cea mai adecvată de a soluţiona diferendele este de a le trece prin canalele stabilite în privat, nu prin presă", a subliniat purtătorul de cuvânt.

Este vorba despre o critică la adresa autorităţilor germane? "Vă las sarcina de a interpreta", a răspuns Josh Earnest.

În privat însă, oficiali ai administraţiei americane şi-au exprimat nemulţimirile faţă de decizia Germaniei de a răspunde în public în urma descoperirii, se pare, a doi spioni americani în cadrul serviciilor secrete germane.

Josh Earnest a refuzat vineri să confirme dacă şeful CIA pentru Germania a părăsit teritoriul german.

Însă oficialul de la Casa Albă a declarat că Washingtonul este conştient de importanţa cazului şi va respecta, "evident, solicitările Guvernului german privind acreditarea şi prezenţa unor diplomaţi americani în Germania".

Cu toate acestea, potrivit lui Earnest, afacerea de spionaj, care intervine după dezvăluiri despre activităţile desfăşurate de Agenţia de Securitate Naţională (NSA) în Germania, nu ar trebui să o împiedice pe Angela Merkel, cancelarul german, să continue cooperarea în dosare sensibile pentru Statele Unite, începând de la impunerea unor noi sancţiuni internaţionale împotriva Rusiei, în represalii la anexarea Crimeei.

Cele mai citite

Peste un miliard de euro, investit în apărare. MApN cumpără 12 elicoptere și 12 radare de supraveghere

Ministerul Apărării Naționale (MApN), prin Direcția Generală pentru Armamente, a semnat două ordine de achiziție în cadrul Programului SAFE, în valoare de peste un...

Risc major în Strâmtoarea Ormuz. Atacurile Iranului reduc drastic traficul maritim

Situația de securitate din Strâmtoarea Ormuz a ajuns în „cel mai grav scenariu” pentru transportul maritim, după intensificarea atacurilor Iranului asupra navelor comerciale.Tot mai...

Nicușor Dan respinge ideea alegerilor anticipate: „Un subiect total neserios”

Președintele Nicușor Dan consideră că discuțiile despre organizarea unor alegeri anticipate nu au fundament și arată o abordare lipsită de maturitate din partea clasei...
Ultima oră
Pe aceeași temă