23.4 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăSpecialCod Portocaliu de ploi în nouă localități din județul Bacău

Cod Portocaliu de ploi în nouă localități din județul Bacău

Meteorologii au emis, joi, Cod Portocaliu de ploi în județul Bacău, afectate fiind nouă localități din zonă, potrivit unei atenționări nowcasting valabilă până la ora 17,00.

Astfel, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în următoarea oră, local, în județul Bacău, în special în zona localităților Târgu Ocna, Comănești, Dărmănești, Moinești, Pârjol, Balcani, Zemeș, Ardeoani și Scorțeni se vor semnala cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp, cu mențiunea că în zonă s-au cumulat deja în ultimele ore cantități de apă însemnate, iar sistemul se deplasează foarte lent, pe direcție sud-estică.

Citește și: Cod galben de ploi torențiale și vijelii, în Moldova și Muntenia

Totodată, între orele 16,10 și 18,00, pe arii relativ extinse în județul Argeș, inclusiv în municipiul Pitești și orașele Curtea de Argeș și Câmpulung Muscel, și local în județul Teleorman, sunt prognozate intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și frecvente descărcări electrice, grindină de mici și medii dimensiuni și averse ce vor cumula 15-20 l/mp.

Avertizările de fenomene periculoase imediate /nowcasting/ se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, menționează ANM.

Cele mai citite

Mesajul lui Scholz pentru Putin: “NATO va apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul său”

Cancelarul german Olaf Scholz a subliniat, într-un discurs susținut la Forumul economic est-german de la Frankfurt, importanța deciziei recente a NATO de a-și consolida...

Arhiepiscopia Romano-Catolică organizează o procesiune care celebrează Taina Sfintei Euharistii

Arhiepiscopia Romano - Catolică de București organizează, în ziua de duminică, 2 iunie 2024, o procesiune cu ocazia Solemnității „Trupul și Sângele Domnului”, care...

Halla Tómasdóttir, noul președinte al Islandei

Femeia de afaceri și investitoarea în vârstă de 55 de ani, Halla Tómasdóttir, este noul președinte al Islandei. Tómasdóttir a învins-o pe, Katrin Jakobsdottir, un...
Ultima oră
Pe aceeași temă